2 comments

Nostalrius revine, fanii lui Vanilla WoW se bucură

by on 08/11/2016
 

Serverul Nostalrius a fost închis pe la începutul anului, ducând la numeroase discuții despre prezervarea MMO-urilor. La un moment, cei care au făcut serverul cu pricina chiar s-au întâlnit cu Blizzard, sperând să ajungă la un fel de consens despre realizarea legitimă a unor servere care să folosească varianta Vanilla a lui World of Warcraft.

Lucrurile păreau că se îndreptau într-o direcție bună, administratorii lui Nostalrius chiar așteptând un soi de anunț la BlizzCon, unul care n-a fost făcut. Ca urmare, acum au decis să facă ei pasul pe care Blizzard nu l-a vrut.

Uneltele și codul sursă folosit pentru înființarea lui Nostalrius, alături de documentația aferentă, vor fi făcute disponibile comunității, iar baza de date cu toate personajele și progresul lor urmează să revină ca parte din proiectul Elysium. Creatorii lui Nostalrius în continuare susțin că cei de la Blizzard rămân singurii capabili să creeze o experiență Vanilla WoW optimă, din moment ce încă dețin codul sursă original, dar dacă nu vor să o facă, atunci comunitate va trebui să intervină.

Desigur, din moment ce vorbim tot de servere private, șansele ca experiența WoW să revină pe termen lung sunt minime, avocații companiei Blizzard probabil ascuțind deja scrisorile de încetare imediată a activității.

[Eurogamer]

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response