Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

Noul update pentru Windows 10 are probleme

/
/
/

Săptămâna trecută a sosit noul update al lui Windows 10, cel cu numărul 1809, iar din prima zi lumea a început deja să se plângă de anumite probleme.

Unele dintre ele nu erau foarte serioase, dar oarecum enervante, cum ar fi faptul că Task Manager nu indica utilizarea corectă a procesorului. Dar una din celelalte era ceva mai gravă, mai mulți utilizatori raportând pierderi de date din cauza acestui update. Cauzele exacte nu sunt cunoscute în acest moment, câteva speculații fiind legate de modul în care funcția Storage Sense decide ce să șteargă atunci când găsește spațiu insuficient pentru update, și începe să elimine orice poate.

Microsoft a încetat distribuirea noului update până ce problema este investigată și se găsește un răspuns clar pentru problemele întâlnite de utilizatori. Până atunci, cei care au descărcat deja update-ul, dar nu l-au instalat, sunt rugați ori să aștepte, ori să facă un back-up datelor pe care le consideră a fi importante, preferabil pe un disc extern, deoarece Windows 10 pare că le-a pus gând rău și celor care țin My Documents pe D, sau un alt drive mai încăpător.

Merită menționat că atât problema legată de Task Manager, precum și cea cu ștergerea neașteptată a fișierelor, erau deja raportate de utilizatori încă din faza de testare a sistemului de operare, dar nu au prea fost băgate în seamă.

Țin să vă amintesc de faptul că Microsoft nu mai are o echipă internă de testare temeinică a sistemului de operare, bazându-se pe feedback din partea comunității de oameni suficient de curajoși cât să instaleze un update incomplet pe un sistem menit să fie utilizat pentru muncă serioasă.

Este departe de a fi prima dată când un update al lui Windows 10 provoacă probleme pentru utilizatori, dar cel puțin de această dată Microsoft ia în sfârșit problema în serios și dă semne că va lua măsură înainte să fie afectat un segment mai mare din public.

[Anandtech]

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

1 Comments

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar