0 comments

Nvidia anunță Whisper Mode pentru laptop-uri

by on 03/08/2017
 

Nvidia anunță lansarea unei noi funcții a cărei scop este cea de-a scădea consumul de energie, zgomotul și căldura generată de procesorul grafic al unul laptop.

Această funcție se numește Whisper Mode și este acum disponibilă în GeForce Experience pentru laptop-urile echipate cu un procesor grafic GeForce GTX 1060 sau mai performant. După ce activați această opțiune din GFE 3.8, rulând varianta de driver 384.76, veți vedea că din senin jocurile nu mai provoacă ventilatorul plăcii video să urle ca un dement.

Modul prin care Whisper Mode funcționează este prin selectarea unor opțiuni grafice diferite și limitarea numărului da cadre pe secundă pentru a scădea consumul total de energie, și ca urmare pentru a reduce căldura generată. Setările aplicate pe baza unui profil individual realizat pentru fiecare titlu în parte, care determină care ar fi punctul la care se poate oferi cel mai bun detaliu, fără ca ventilatorul să țipe de parcă cineva l-a călcat pe coadă cu un compresor.

Whisper Mode va funcționa doar dacă laptop-ul este direct conectat la curent. N-am avut ocazia să încerc unul echipat cu o placă video Nvidia ca să vă explic de ce n-ar merge și în mod normal, dar îmi imaginez că are legătură cu faptul că la folosirea bateriei oricum se încearcă reducerea consumului.

Dacă sunteți curioși, Radeon are deja ceva similar cu limitarea de cadre și Radeon Chill.

[Overclock 3D]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response