0 comments

Nvidia Shield ia cu asalt piata de console Android, cu rezolutii 4K si preturi mici!

by on 13/03/2015
 

Sunt un mandru posesor de Nvidia Shield, prima generatie. Sunt un fan al conceptului si consider ca piata are nevoie de asa ceva, avand in vedere ca sunt din ce in ce mai multi gameri care folosesc telefonul ca platforma de gaming, chiar in defavoarea unei console dedicate.

Ideea de „media center”, nu doar consola, se vehiculeaza de ceva vreme si veteranii, precum Microsoft si Sony au luat deja aminte, transformandu-si consolele si intr-un control center dedicat interactiunii cu restul dispozitivelor din sufragerie. Poti sa iti conectezi televizorul, sistemul de boxe, DVR-ul si lista continua. Dar acolo unde este loc pentru firme consacrate, intra in scena si un alt competitor, cu traditie la drept vorbind, dar nu in acest domeniu. Bine, nu a fost implicat in productia directa a consolelor, cat in fabricarea chipurilor, dar ideea se vehicula de ceva vreme, primul Nvidia Shield putand sa faca output prin miniHDMI catre un monitor, dupa aceea aparand Tablet Shield, si recent, nVidia a dezvaluit un nou concept, bazat tot pe Android, dar destinat celor care doresc o experienta „full” Android in sufragerie. nvidia-shield-gdc-2015

De ce este asa mare sfaraiala aceasta noua consola? Nu avem deja Ouya si o tona de alte console Android care s-au dovedit ca nu au un asa mare succes la public? Ei bine, pretul este de 199 de dolari, la ei, la americani, pentru ca la noi in Romania nu se stie cand Shield va intra oficial pe piata. Am apucat sa ma joc si cu GameStick si cu Ouya si nu am fost prea incantat. Interfata nu este cea mai stralucita, are ceva probleme de compatibilitate, iar o consola Android este relevanta maxim un an. „Sfaraiala” la Shield este faptul ca aceata consola Android este capabila sa redea la rezolutii 4K continutul. Pe langa asta, in tandem cu placile nVidia, aceasta poate face output pe televizorul din sufragerie, prin stream evident, folosind tehnologia propietara Nvidia Grid, moment in care lucrurile se schimba radical. Ai acces concomitent la continutul de pe Play Store si la continutul de pe PC. Trecand peste aspectele acestea si peste faptul ca este o consola Android aratoasa, Shield TV este capabila si de ceva procesare. In interior avem noul procesor Nvidia Tegra X1, capabil sa faca fata la ceva abuz, GPU-ul avand 512 Gflops. Ce inseamna asta pentru Nvidia Grid? Output in 1080p la 60 de cadre constant, la un tap distanta. Plus ca la lansare vor fi disponibile 50 de jocuri dedicate si altele care se vor alatura galeriei in timp. Shield TV Remote

Estetic, consola nu este cine stie ce. Este in ton cu felul in care Nvidia isi prezinta produsele, avand suprafete mate si lucioase, detinand porturile uzuale, precum USB si HDMI. Shield TV este gandita ca o consola de sufragerie, integrarea cu Google fiind la mare pret. Astfel, poti sa stai calm in fotoliu, sa te uiti la un film si sa cauti informatii sau poze depsre un actor de exemplu. Toate astea folosind un controler care mi-a adus aminte de Wii-Mote intr-o oarecare masura, doar ca are mai putine butoane. Evident ca o sa fie inclus in pachet si Shield Controller-ul, dar un lucru ciudat este ca telecomanda nu vine inclusa in pachet, fiind vanduta separat.

Consolele Android sunt inca la inceput, dar de departe Shield este singurul proiect din acest domeniu la care ma uit cu interes. Nu iti blocheaza continutul pe o platforma, nu te obliga sa folosesti un controller propietar, fiind posibil sa conectezi orice controller pe Bluetooth, iar jocurile de Android incep sa arate din ce in ce mai bine de la an la an. In cativa ani, Android si cel mai probabil Nvidia, daca nu „pierd cursa” vor fi niste competitori credibili pentru Sony si Microsoft, avand puterea de calcul, know how-ul si finantele sa investeasca in  dezvoltarea unui asemenea proiect. Timpul va decide toate astea. Un lucru este cert, Shield TV este cel mai incitant proiect pe care l-am vazut de la Playstation 2 incoace. Cel putin pentru mine, atentie, iar preferintele se schimba de la individ la individ, iar apartenenta de brand, uneori, este oarba, iar asta poate schimba datele obiective ale situatiei.

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response