0 comments

Nvidia va folosi HBM 2 de la SK Hynix și Samsung

by on 21/09/2015
 

Următoare generație de plăci video Nvidia, din seria Pascal, se va folosi din plin de noua memorie HBM 2, ce va fi disponibilă într-o cantitate mai mare decât se credea inițial.

Nvidia a semnat un acord atât cu SK Hynix pentru aprovizionarea cu module de memorie de tip High Bandwidth Memory 2, dar și cu Samsung, care va începe producția la scară largă de HBM 2 la începutul anului viitor.

Până acum, Nvidia avea acces limitat la acest tip de memorie, deoarece SK Hynix încă mai lucra la sporirea producției în așa fle încât să acopere cerința, iar AMD avea acces preferențial la HBM 2, din moment ce a colaborat la realizarea memoriei noi.

Spre deosebire de HBM 1, ce poate fi găsit în plăci video precum Radeon FuryX sau R9 Nano, HBM 2 va avea suport pentru până la 4GB per stivă, în loc de numai 1GB. Asta înseamnă că o placă video va putea atinge 32GB de memorie video, și totuși va avea dimensiunea unui Fury. HBM 2 mai aduce lățime de bandă dublă,față de generația anterioară.

sk_hynix_hbm_dram_2

Având în vedere că Samsung va începe producția la începutul lui 2016, plăcile Nvidia Pascal care se vor folosi de această memorie ar putea sosi prin vară. Echivalentul de la AMD ar trebui să fie disponibil la puțin timp după.

[WCCFTech]