0 comments

Obsidian ar vrea să facă încă un Fallout

by on 25/09/2017
 

Fallout împlinește 20 de ani de existență săptămâna aceasta, dar în ultima vreme seria poate că n-a avut parte de cea mai bună perioadă a sa. Nu de alta, dar Fallout 4 semăna mai mult a Mass Effect.

Totuși, sunt studiouri care ar fi în stare și foarte doritoare să facă un nou Fallout, cum ar fi Obsidian. Într-un interviu recent, Josh Sawyer, cel care a fost la cârma lui New Vegas pe vremuri, a dezvăluit că studioul Obsidian este foarte dornic să lucreze la un nou joc din serie și că mulți oameni de acolo ar adora ocazia să clădească din nou un joc Fallout, în parteneriat cu Bethesda.

Dacă această declarație nu vi se pare în vreun fel uluitoare, probabil ar trebui să vă explic mai bine situația. Ultimul joc Fallout făcut de Obsidian, numit New Vegas, a fost mai mult sau mai puțin un calvar de produs pentru studiou. Au avut la dispoziție un an și jumătate pentru a face un joc de talia lui Fallout 3, la care Bethesda a lucrat mai bine de 4 ani. Rezultatul final tot a fost un joc grozav, dar plin de probleme tehnice, din moment ce n-a fost timp pentru testare temeinică.

Și din cauza acestor probleme de ordin tehnic jocul a fost la un punct distanță de a obține un scor de Metacritic de 80, ce le-ar fi asigurat celor de la Obisidan câteva milioane de dolari de la Bethesda, conform contractului lor. Dacă ar fi obținut acei bani, probabil n-ar fi avut nevoie de Kickstarter pentru a face Pillars of Eternity și l-ar fi făcut mai devreme. Mai important, n-ar fi trebuit să concedieze mulți oameni când un alt proiect de-a lor a fost anulat.

Așa că în ciuda experienței cam groaznice de a dezvolta Fallout New Vegas, cei de la Obsidian tot ar vrea să lucreze la încă un joc. Acum poate și mai mult, din moment ce cam toți creatorii lui Fallout fac parte din studiou. Decizia finală este însă a celor de la Bethesda.

[Gamespot]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response