0 comments

Peste 77 de mii de conturi de Steam sunt furate pe luna

by on 10/12/2015
 

Valve a facut o dezvaluire foarte interesanta despre starea securitatii conturilor de Steam. Mai bine de 77 de mii de conturi de Steam sunt furate in fiecare luna, iar numarul nu va scadea prea curand, decat daca utilizatorii incep sa ia masuri si sa se foloseasca de optiunile noi realizate de Valve.

Din moment ce se pot scoate bani de pe Steam din aproape orice, fie ca este vorba de arme din CSGO sau trading cards, fiecare cont este o potentiala sursa de profit pentru hoti. Ca urmare, toate conturile sunt vizate si in pericol sa fie compromise, iar inventarul lor sa fie golit in timp record.

Pentru a preveni astfel de incidente, Valve a implementat o masura aditionala de securitate, pe langa Steam Guard, numita Steam Guard Mobile Authentificator, iar utilizatorii sunt incurajati sa se foloseasca de aceasta noua functie pe cat de curand posibil.

Dar daca nu pot, fie pentru ca nu au un telefon, fie pentru ca nu cred ca le este in pericol contul, compania tot a luat masuri suplimentare pentru a proteja utilizatorii neglijenti.

Noul sistem de trading blocheaza timp de 3 zile orice schimb de obiecte este executat intre doi utilizatori, daca cel care pierde obiectele nu are activat de cel putin 7 zile Steam Guard Mobile Authentificator. Pana si schimbul de obiecte cu cineva care va este prieten de un an de zile pe Steam este blocat, dar timp de numai o zi.

Daca aveti activa aceasta masura de securitate, atunci schimbul de obiecte se va face instantaneu. Aceasta masura este menita sa impiedice furtul rapid de obiecte, deoarece in acele 3 zile tot aveti sanse sa va dati seama ca ceva s-a intamplat contului si sa semnalati Valve. Astfel veti putea recupera toata paguba, fara a mai fi nevoie ca Valve sa creeze clone ale obiectelor pierdute, si sa inunde piata, scazand valoarea acelor obiecte.

[Valve]