Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

Pokemon Go va oferi posibilitatea schimbului de monștri și a luptelor unu la unu

/
/
/

Încă mai jucați Pokemon Go? Chiar și după ultimele eșecuri publice? Bun,
atunci există șansa ca cineva să fie totuși interesat de ce e scris mai jos. De mai bine de un an fanii jocului au tot cerut posibilitatea de a-și folosi monștrii colectați în moduri tradiționale jocurilor anterioare, făcând schimb și purtând lupte cu alți jucători.

Într-un interviu pentru Bloomberg, președintele Pokemon Company Tsunekazu Ishihara a declarat:

Am atins abia 10 procente din ce încearcă Pokemon și Niantic să realizeze, așadar va trebui ca mai departe să includem experiențele de bază Pokemon, cum ar fi schimbul de Pokemoni și luptele unu la unu, plus alte posibilități.

Aceasta nu este prima oară când schimbul de monștri este promis pentru jocul de mobil, care în iulie, după un an de zile de la lansare, încă mai avea 5 milioane de utilizatori zilnici. Aceste caracteristici au fost prezentate încă de la primele trailere pentru joc, și au fost menționate în interviuri acordate în perioada apropiată lansării. Cu toate acestea Niantic a păstrat liniștea, preferând în ultimele luni să se concentreze pe alte funcții, precum Raid Battles și schimbări la modul de funcționare a sălilor de antrenament.

Într-un interviu din luna martie, managerul de produs Tatsuo Nomura a declarat că orice potențial schimb de monștri în Pokemon Go ar trebui să aibă loc în persoană, cu alți jucători aflați în preajmă, nu la distanțe mari. Nomura vedea schimbul de monștri ca o soluție pentru limitarea care împiedică unii monștri specifici anumitor zone geografice să apară în alte părți ale lumii. Când a fost planificată inițial funcția de schimb, se dorea ca pentru anumiți Pokemoni să cunoașteți pe cineva care trăiește în condițiile respective, și să vă întâlniți pentru a face schimb. Varianta care există acum conține această limitare funcție de zonă, în schimb funcția de schimb a rămas neimplementată.

În afară de problemele legate de locație, schimbul de monștri și luptele vor putea reprezenta un nou mod prin care jucătorii să poată interacționa unii cu alții, în loc să se joace fiecare separat. Ar putea fi o mișcare inteligentă, ținând cont că vorbim aici de un joc care a pierdut 80% din baza de jucători.

Sursa

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar