0 comments

Primele imagini din System Shock Remake

by on 26/11/2015
 

Night Dive Studios a lansat acum ceva vreme o varianta actualizata a primului System Shock, dar nu s-au multumit doar cu asta, motiv pentru care au inceput sa lucreze la o varianta complet refacuta a jocului. Iar acum avem primele imagini din joc.

Noul System Shock este realizat folosind motorul Unity 5, oferind jocului o grafica 3D detaliata, cum doar imi puteam imagina ca ar arata de fapt Citadel Station, cand il jucam pe un Pentium 1.

Systemshock15

Intentia cu aceasta varianta reconstruita este cea de a pastra pe cat de intacte cu putinta gameplay-ul si atmosfera, dar actualizand partea tehnologica dincolo de ce era posibil folosind motorul antic pe care il folosea originalul. Desigur, la vremea sa System Shock era cam echivalentul unui Crysis, dar timpul nu a fost bland cu el.Systemshock14systemshock13

Nu a fost bland in special cu modul de control, deoarece System Shock tindea sa ofere sentimentul ca te aflai intr-un simulator de zbor chiar si cand controlai un om. Sa zicem ca actiuni simple precum inclinarea intr-o parte necesitau ceva mai multa munca decat suntem obisnuiti sa facem in prezent.Systemshock12SystemShock1

Daca nu ati jucat pana acum System Shock, atunci tare va incurajez sa asteptati varianta reconstruita, care nu are inca o data de lansare. Jocul original era genial, dar ca semenii sai din acea era, nu era tocmai simplu de jucat. Va puteti gandi la el ca la un fel de Doom, daca Doom ar fi fost mult mai cerebral. Sau la un Myst, daca Myst ar fi avut mai multa actiune, poveste… si nu era fundamental groaznic. O combinatie de actiune, aventura si un strop de RPG care ne-a adus un personaj inegalabil, sub forma lui SHODAN, si-a avut rolul de stramos pentru Deus Ex, Bioshock si cel putin la nivel tehnologic pentru Thief.

[DSO Gaming]