0 comments

Procesoarele AMD Zen vor întârzia

by on 11/09/2015
 

Dacă așteptați seria de procesoare AMD Zen pentru a face un upgrade, atunci mai aveți mult și bine de așteptat, pentru că procesoarele vor veni abia la sfârșitul anului viitor.

Conform unor informații obținute de către Digitimes, noua arhitectură Zen, pe care AMD o va folosi la noile sale procesoare, va sosi abia în ultimul sfert al anului 2016, din cauza unor întârzieri a procesului de producție. Aparent, Globalfoundries nu are un proces de 14 nanometri, cu FinFET, suficient de matur încât să permită fabricarea noilor procesoare într-un volum necesar pentru lansarea lor mai devreme în an.

Arhitectura Zen reprezintă prima schimbare majoră a procesoarelor AMD din anul 2011, când a fost lansată arhitectura Bulldozer. De atunci, nu au fost lansate decât mici îmbunătățiri ale acelei arhitecturi, în variații precum Piledriver sau Steamroller. Însă pe segmentul de procesoare FX, ca popularele FX-6300 sau FX-8350 , ce sunt folosite pentru sisteme de gaming, orice fel de îmbunătățire s-a oprit în 2012. Numai pe partea de APU au fost lansate procesoare ce folosesc și variantele mai recente ale arhitecturii, precum Excavator.

AMDZen1

Când procesoarele Zen vor fi lansate, se așteaptă să ofere un bonus de performanță de 40% față de procesoarele AMD prezente acum pe piață. O estimare credibilă, considerând atunci când Zen va fi disponibil publicului larg, AMD nu va fi lansat nici un procesor nou pe segmentul FX de 4 ani de zile.

Arhitectura Zen reprezintă o revenire la modelul standard de design al unui procesor, folosind nuclee întregi.  Seria FX și toate procesoarele lansate de AMD în ultimii ani folosesc un ansamblu de două elemente de procesare pentru numere întregi, și unul pentru numere cu virgulă. Acest ansamblu este numit un modul, și este considerat ca având două nuclee. Un procesor FX-8350, spre exemplu, conține 4 module Piledriver, totalizând 8 nuclee.

Deși avantajele pentru procesare paralelă a arhitecturii au fost notabile, puterea de procesare per ciclu a fost la vremea lansării chiar sub generația Phenom II de procesoare. Din acest motiv vedeți procesoare AMD ce funcționează la frecvența de 4GHZ că sunt întrecute de procesoare Intel de 3.5GHz.

Finfet

Procesoarele Zen vor fi construite pe un model de 14 nanometri, o jumătate din mărimea actuală folosită de AMD. Iar cu adăugarea procesului de FinFET, prin care tranzistorii au porți tridimensionale, consumul lor de energie va scădea drastic.

Lansarea atât de târzie în an a procesoarelor Zen nu va fi benefică în vreun fel pentru situația financiară a companiei AMD. Recenta restructurare a componentei de soluții grafice sub Radeon Technologies Group dă impresia că AMD ar face planuri pentru o posibilă vânzare a diviziei, în cazul în care vor întâlni pierderi și mai mari în următorul an.

Compania AMD în sine nu poate fi vândută în forma sa curentă, deoarece licența sa de producție a procesoarelor X86, primită de la Intel, nu poate fi transferată. În cazul unei achiziții, AMD nu va mai putea produce procesoare pentru PC-uri.

[Digitimes]