0 comments

PUBG va primi un câmp electric mai periculos

by on 23/10/2017
 

PUBG continuă să fie printre cele mai populare jocuri ale momentului, întrecând record după record în ciuda faptului că este în continuare slab optimizat și are o fizică de tot râsul.

Câteva din problemele sale vor fi rezolvate în noiembrie, când va intra în testare noul mod de mișcare, iar până atunci vă puteți aștepta la o schimbare însemnată pentru funcționarea de bază a câmpului electric ce tot forțează jucătorii să se strângă la un loc.

Intenția dezvoltatorului este cea de-a amplifica forța câmpului. Așa că nu veți mai fi capabili să petreceți jumătate de joc în afara zonei sigure, alergând după marginea sa din ce în ce mai îndepărtată.

Bluehole face asta pentru a încuraja un stil mai alert al acțiunii, la care nu trebuie să vă temeți prea mult de amenințările care vin din spatele vostru. Asta va duce fără îndoială la o schimbare destul de însemnată a stilului în care lumea joacă, pentru că nu își vor mai permite să stea prea mult timp în câmpul electric, fie pentru a pândi, fie pentru a colecta rămășițele jucătorilor căzuți.

Desigur, la început veți vedea cum jumătate de server moare în afara zonei de joc, dar lumea se va adapta cu timpul. Următoarea mare schimbare pentru PUBG va fi în noiembrie, când va fi implementat sistemul de mișcare nou, cu fizică ceva mai funcțională și abilitatea de-a sări peste un gard și chiar prin ferestre. În curând vom vedea și noua hartă cu deșertul. Apoi va urma și lansarea oficială, care ar trebui să aibă loc tot anul acesta.

Ce se va întâmpla cu PlayerUnknown’s Battlegrounds de anul viitor nu este tocmai clar. Bluehole și-a recuperat de câteva zeci de ori investiția făcută în dezvoltarea jocului, profitul fiind dincolo de orice limită a imaginației și a capabilității sale chiar de-a dezvolta proiectul. De aceea a apelat la ajutorul celor de la Microsoft pentru varianta de Xbox One. Mai multe hărți sunt probabile pe parcursul lui 2018 și poate mai multe moduri de joc.

[PC Gamer]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response