19 comments

Razer a fost jefuit la CES 2017

by on 09/01/2017
 

Razer a avut parte de un incident foarte neplăcut la CES 2017, standul companiei a fost jefuit.

Conform lui Min-Liang Tan, CEO al companiei, de la stand au fost sustrase două prototipuri care erau prezentate la CES. Acesta nu a dezvăluit despre ce dispozitive era vorba, dar având în vedere că Project Valerie și Project Ariana erau cele două concepte principale prezentate la CES, ar putea fi vorba de machetele acestor dispozitive. Valerie era acel laptop cu 3 monitoare, iar Ariana un proiector care extindea conținutul de pe un monitor pe peretele din spatele său.

Razer a reclamat la autorități furtul, dar suspectează că ar fi putut fi vorba și de ceva mai sinistru, spionaj industrial. Compania ia în serios acest incident și roagă pe oricine este în măsură să ofere mai multe informații să contacteze compania.

Nu este prima dată când Razer pățește așa ceva, prototipuri ale laptop-ului Blade fiind furate în anul 2011 de la unul din laboratoarele de cercetare ale companiei.

[Min-Liang Tan]

 

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response