7 comments

Cum filmul Warcraft a avut efect de Rudotel

by on 15/06/2016
 

Stau in fata unei pagini goale si imi cantaresc cuvintele cu atentie. Stiu ca orice lucru voi spune in acest review o sa am spatele pus la zid si cel mai probabil cineva o sa imi explice de ce Warcraft a fost un uber, super film, care merita si o nominalizare la Oscar, Urs si de ce nu si Cerbul de Aur.

Nu neg asta, filmul arata foarte bine, chiar mai bine decat mi-am dorit eu sa arate. Dar cand vine vorba de scenariu, Warcraft pentru mine a fost un exercitiu foarte greu. M-am straduit sa nu adorm in timpul filmului. 

Este de departe cel mai prost echilibrat scenariu ecranizat pana in acest moment, aducandu-mi aminte in mod ciudat de un anime numit Wolf’s Rain. Anime care sufera si el de aceasi problema… ritmul in care avanseaza povestea. maxresdefault

Intreg arcul narativ are o groaza de puncte moarte, asta ca sa nu mai vorbesc despre iubirea bagata cu picamarul in poveste, romanta care nu avea ce sa caute acolo daca este sa ma intrebati pe mine.

Nu am nevoie de ceva lacrimogen pentru a aprecia filmul, la fel cum nu am avut nevoie de o poveste de dragoste in Deadpool, cu toate ca si acolo exista. In Warcraft lucrurile sunt simple! 

Vine tanti juma’ orc, juma’ draenei, care arata 90% a om, spune acolo ceva lucruri in engleza, pe care sa mor daca stiu cum a invatat-o, avand in vedere ca Garona tocmai a trecut de cateva zile prin Dark Portal si de aici incepe marea iubire mare intre astia doi. 22warcraft22-june-10

Am o problema cu iubirea dintre Garona si Lothar. Nu pentru ca este vorba de o iubire bagata cu forta in poveste ci pentru ca pur si simplu nu functioneaza. Ambele personaje Garona si Lothar nu au pic de chimie intre ei, pur si simplu nu se pupa pe ecran cum trebuie. Nu imi lasa impresia ca este o iubire crescuta prin mici gesturi. Imi lasa impresia ca un scenarist a primit un ordin clar care spune ca un film trebuie sa includa si o iubire imposibila. Sincer sa fiu, daca se taia tot acel element din naratiune, filmul in mod cert nu avea efect de Rudotel asupra mea. warcraftmoviebone

Bun, acum ca am terminat cu povestea de dragoste, hai sa intram in poveste. 

In principiu este un sumar pentru primul joc Warcraft, moment in care orcii au invadat Azeroth folosind magie si o poarta. Motivatia fiind ca orcilor le cam moare lumea si au nevoie de noi tinuturi pe care sa le cucereasca, folosind un soi de magie numit Fel. Magie care sa mor daca cineva si-a dat silinta sa o explice in mai mult de doua fraze in tot scenariul ala blestemat. guldan-warcraft-movie-trailer-674x380

Sincer sa fiu nu stiu ce le-a facut Fel-ul scenaristilor, poate le-a calcat pisica cu masina sau le-a exilat primul nascut, dar nu stiu de ce nu s-au sinchisit sa explice care e treaba cu acest tip de magie. Folclorul este extrem de bogat in acest caz si sincer sa fiu, cred ca in director’s cut o sa avem parte de mult mai multe scene. Sper din tot sufletul, pentru ca doua ore nu sunt indeajuns cat sa explici care sunt motivatiile fiecarui personaj. Nu de alta, dar acestia mi-au lasat impresia ca sunt uitati.

Exceptand Garona, Lothar, Durotan, Medivh si regele pe care ma scuzati ca am uitat cum il cheama, absolut nici macar unul dintre personaje nu a ramas in capul meu. Iar in cazul lui Lothar mi-a luat ceva sa imi aduc aminte numele, ceea ce spune multe despre cat de memorabil este filmul. Pur si simplu nu le-am retinut numele, iar asta imi demonstreaza faptul ca aceste personaje nici macar nu au rezonat cu mine intr-un fel sau altul, lucru care este dezamagitor pentru cineva care se considera un fan al primelor trei jocuri Warcraft. warcraft-empirescan-durotan-frontpage

Pare mai mult o insiruire de evenimente puse cap la cap si aruncate pe o pelicula doar de dragul de a face un gold cinstit. Nu este un film rau, are potential, dar este o hazna de nedescris sa incerci sa deslusesti ceva in contextul in care multi intra in sala de cinema rupti de povestea jocului. Acela este momentul in care aduci noi jucatori si ii inveti ce inseamna Warcraft. Nu la jumatatea filmului cand imi bagi pe gat un plot twist pe care il pot vedea cale de o posta pentru ca ecranizarea lasa de dorit.

Sincer, am asteptari mult mai mari de la urmatorul film. Vreau o poveste cursiva, usor de inteles si cu personaje mult, MULT mai bine conturate si trasate pe linia narativa. Nu aruncate acolo doar pentru ca trebuie sa fie sacrificate sau bumbacite. 515810

Folclorul Warcraft are drame, are tradari si rasturnari de situatie exagerate. Se putea face ceva in cazul acesta, dar s-a preferat sa se mearga pe ideea comerciala care prinde la mase. De prins a prins, dar din pacate tot Vikings cu Orci o sa ramana in ochii mei.

De ce? Pentru ca Travis Fimmel a carat tot acest film. Inteleg de ce a fost facuta aceasta alegere, datorita popularitatii actorilor din Vikings, dar din pacate TV nu este egal cu Cinema, iar aici se vede cu ochiul liber lipsa de experienta. _86585130_237c7440-7035-4683-b035-84383ce9ddbe

Asta nu inseamna ca imaginea este proasta. Nici pe departe. Daca ti-ai facut plinul cu un expresso inainte si esti pregatit cu un plasture de cofeina sa vezi Warcraft, atunci din punct de vedere al imagini filmul nu dezamageste. Pleaca de la cadre maiestoase, tinuturi aride si ajunge la magie si creaturi fantastice intr-o clipita. Te tine putin imaginea pe marginea scaunului, unele scene, mai ales cele de lupta, avand o coregrafie extrem de bine realizata. Daca tot filmul tinea aceasta linie, lupte, planuri, magie si eventual si un hint despre o eventuala romanta intre cei doi, care la drept vorbind sunt un cuplu in carte, atunci Warcraft ar fi fost o pelicula mult mai buna.

In concluzie, prea mult Bla, Bla si prea putin Warcraft. Cu toate astea, merita vazut acest film. Nu pentru ca este posibil sa adormi la cinema, nu pentru ca are o poveste asa si asa ci pentru imagine si pentru a avea un termen de comparatie pentru viitoarele titluri. Pentru ca Blizz o sa vrea sa mai scoata filme Warcraft fara doar si poate, iar Warcraft este doar aperitivul. Cine stie ce ne rezerva viitorul. Poate il schimba pe Duncan Jones si acest proiect primeste intr-un final un regizor capabil sa redea sentimentele cum trebuie pe ecran, nu un mucilagiu de … ceva cu gust de Warcraft!

 

comments
 
Leave a reply »

 
  • george george
    15/06/2016 at 15:51

    Asta si faptul ca a aparut , acum cand nu mai e asa popular. Parca e un film cu pitici travestiti si mariti artificial , si aiurea siropos.

    Răspunde

  • AndreiR
    15/06/2016 at 17:19

    Domnule Ene, mai bine analizai filmul din perspectiva Warcraft, nu a unor critici care asteapta transhumanta, metafizic, drama interioara si introspectii ale personajelor. La modul cel mai serios. Blizzard nu a lansat un film pentru a aduna oameni si a-si face reclama, a lansat un film pentru fanii unei lumi ce fascineaza de 20 ani.
    Mai oameni, voi ati fost sa vedeti Warcraft sau Gothika sau Dune? Va asteptati la personaje cu framantari interioare intense conturate complex ? In doua ore voi vreti povestea lui Medivh si scopul lui dinainte de a se naste ? Vreti povestea lui Durotan si a clanului Frostwolves ? Cititi cartile !!! Ecranizarile nu trebuie sa respecte intocmai firul narativ din carti si oricum prezinta comprimat inceputul primului razboi ( adica cea de-a doua invazie din istoria Warcraft), mai ales ca sunt 4 autori, fiecare cu piticii lui. Nici cartile intre ele cateodata nu respecta intocmai intamplarile din suprapunerile cronologice.
    Am ajuns cu totii filozofi si critici exigenti cu veleitati de psihologi.
    Nu mai stim sa facem diferenta intre menirile filmelor.

    p.s.: daca tot esti fan jocuri Warcraft, atunci nu mai baga afirmatii precum:
    ” in cazul lui Lothar mi-a luat ceva sa imi aduc aminte numele […] Pur si simplu nu le-am retinut numele, iar asta imi demonstreaza faptul ca aceste personaje nici macar nu au rezonat cu mine intr-un fel sau altul, lucru care este dezamagitor pentru cineva care se considera un fan al primelor trei jocuri Warcraft. ” Nu de alta, dar te contrazici (ca un „fan”, ar fi trebuit sa stii deja numele)

    Răspunde

  • Marcel Pasa
    16/06/2016 at 09:43

    Salutare,
    Andrei Ene , la inceputul articolului te intrebai cum a invatat Garona limba oamenilor , daca tu nu dormeai inainte sa inceapa filmul aflai raspunsul chiar din film , ea a fost intrebata cum de stie limba si a dat un raspuns destul credibil . Raspunsul nu ti-l zic , te las sa mai vezi filmul poate chiar pricepi mai multe. Legat de imaginea filmului daca pe ecranul de la cinematograf s-a vazut la fel de prost ca pozele puse in articol eu zic sa incerci un cinematograf cu tehnologie mai noua sau sa vezi cum s-a facut filmul, sunt pe youtube destul videoclipuri care sa te convinga ca nu ai dreptate . Si in ultimul rand trebuie sa mai stii ca filmul a fost facut pentru fani .

    Răspunde

  • Vlad Stoianovici
    16/06/2016 at 15:00

    Salut, o singura precizare doresc sa fac si eu, Garona nu este half Orc half Draenei, ci half Orc half Human.

    Răspunde

Leave a Response