0 comments

Red Alert 2 este gratuit

by on 16/09/2015
 

Electronic Arts sărbătorește cu o lună întârziere aniversarea de 20 de ani a seriei Command and Conquer, dar o face oricum, oferind tuturor doritorilor un exemplar gratuit al lui Red Alert 2, și a expansion-ului său.

Red Alert 2 poate fi revendicat de pe Origin, și necesită serviciul de distribuție pentru a putea fi jucat. Nu vine în varianta sa veche, ce vă obliga să tot schimbați CD-urile pentru a putea trece de la o campanie la alta. Tot conținutul este la un loc, gata să fie savurat de orice fan al genului RTS. Vine până și cu un launcher nou, ce permite schimbarea între Red Alert 2 și expansion-ul Yuri’s Revenge.

O recomandare din partea mea, înainte de a intra în joc, căutați fișierul RA2.ini din folderul său, și adăugați acolo, oriunde:

[Video]
ScreenWidth=1920
ScreenHeight=1080

Sau orice altă rezoluție doriți, din moment ce ca standard jocul nu va trece de 1024×768.

Red Alert 2 este adesea văzut ca fiind jocul de strategie capabil să genereze cel mai mult amuzament din serie. Nu este prea bine echilibrat, unele unități sunt mult prea puternice, expansion-ul a reușit chiar să agraveze situația, Tanya fiind în stare să dinamiteze și tancuri, dar de aici era derivat și amuzamentul. Acesta este un RTS la care controlarea mentală a unor vaci, și trimiterea lor în baza inamică este o tactică de bătălie validă… în singleplayer.

Misiunile sale variate, cu obiective multiple și hărți a căror dimensiuni se puteau schimba au fost un premergător pentru ceea ce am putut vedea în Starcraft 2, cele două jocuri având același lead designer, Dustin Browder.

[Electronic Arts]