2 comments

Review ASUS VivoPC X si ASUS Designo Curve MX34VQ – Un „combo” de vis!

by on 12/04/2017
 

Putem spune ca tot din categoria PC vs Console face parte si ASUS VivoPC X. Acest calculator are o carcasa de numai 5 litri care integreaza componente suficient de puternice pentru a te putea juca orice pe el.

Seria Vivo a evoluat extrem de mult cu acest model, reusind astfel sa depaseasca acel nivel la care era considerat un calculator de office. Asus VivoPC X vine echipat cu un procesor intel i5 7300HQ si o placa video GTX 1060, in conditiile in care carcasa este mai mica decat un Xbox, dar mult mai puternic si evident cu mai multe functionalitati. Pretul este ceva mai mare, dar daca luam in considerare ceea ce poate face, acesta este un realitate un pret decent. Incepand cu acest model, Asus VivoPC X, compania se impune si mai mult pe piata de sisteme small form factor gaming grade. In concordanta cu placa video si procesorul, mai avem disponibili 8GB RAM DDR4, un SSD pe slot M.2 de 512GB si un HDD de 2TB cu 7200RPM. HDD-ul si SSD-ul pot fi schimbate, dar placa video si procesorul sunt lipite pe placa de baza.

Placa de baza este unicat, construita special pentru aceasta carcasa, la fel si racirea pentru procesor si placa video. In full load sistemul este foarte silentios. Carcasa poate fi tinuta atat pe verticala cat si pe orizontala, astfel puteti amplasa sistemul oriunde doriti; era interesant daca venea echipat si cu sistem de prindere VESA, pentru a putea fi pus in spatele monitorului. In jocuri acesta se descurca foarte bine, rezolutia aleasa fiind de 3440×1440 pixeli!

Aceasta este rezolutia monitorului ASUS Designo Curve MX34VQ. Am ales acest monitor pentru ca poate fi utilizat si in gaming, deoarece are 100Hz si spatiu mare de lucru. Monitorul are un design placut si poate fi utilizat inclusiv pentru editare foto sau video, gratie panoului care ofera o calitate foarte buna. Monitorul integreaza de asemenea doua difuzoare de 8W stereo fabricate de catre Harman/Kardon. In baza monitorului avem si incarcare wireless Qi,care are o putere de 5W cu 1A. In jocuri sistemul se descurca foarte bine cu o medie de 70FPS in GTA 5 si o medie de 60FPS in DOOM.

Una peste alta, Asus VivoPC X este un sistem mic, elegant si puternic, ce poate detrona cu brio din inima sufrageriei orice consola, aducand in plus functionalitatea extinsa pe care o are PC-ul.

 

Leave a Response