0 comments

Review Hitman

by on 05/04/2016
 

Agentul 47 se intoarce intr-un titlu de la care sunt numeroase pretentii, atat din partea publicului general, cat si din partea mea, ca un fan al seriei. Acestea se rezuma in general la a fi mai putin un joc precum Absolution si mai mult unul ca standardul de aur pentru concept, Blood Money. Un joc la care nivelele sa fie mai mari, aerisite si cu optiuni diverse de terminare a misiunilor, ceva ce nu exista intr-o mare parte din Absolution.

capture_040_04042016_165358

Daca vreti varianta scurta, va pot spune acum ca jocul este incomplet. Nu doar in ceea ce priveste natura sa episodica, dar primul episod in sine este la ora actuala incomplet, nefiind prezente acele Elusive Targets care ar fi trebuit sa faca toata ideea de „mereu online” sa functioneze. Fara ele, avem doar trei misiuni de tutorial, dintre care doua se petrec pe aceeasi harta, iar apoi este misiunea centrala. Exista apoi contracte si misiuni de tipul Escalation, care sunt placute in felul lor, dar momentan insuficiente. Premiza acestui tip de misiune este cea ca vei primi un obiectiv, iar pe parcursul mai multor iteratii, acel obiectiv va avea restrictii din ce in ce mai mari. Spre exemplu, sa omori pe cineva imbracat ca un paznic, cu foarfece.

Asa ca in cazul in care tot ce vreti sa stiti daca merita cumparat, imi este greu sa va spun asta in momentul actual. Nu prea este foarte satisfacator de jucat in acest moment, cel putin nu pe termen lung, pentru ca nu ai parte de prea multa varietate. Doar trei harti. In mod normal, cu modul de contracte si cu gameplay-ul lui Blood Money, asta ar fi suficient, dar acest Hitman nu are tocmai gameplay-ul lui Blood Money. Diferentele poate ca sunt subtile pentru cineva care nu este foarte familiar cu seria, dar se observa. Sunt mici lucruri, iritante, enervante si pe alocuri limitante.

capture_016_04042016_163837

Sa incepem cu partile care chiar sunt bune. Designul de nivele a revenit la standardul lui Blood Money. Sunt nivele mari, stratificate, complexe, prin care te poti plimba dupa bunul plac, explorand un numar mare de posibilitati de asasinare si optiuni de provocare ale unor „accidente” nefericite. Unele dintre ele poate ca par de parca ar fi prea convenabile, dar tot necesita rabdare pentru a le pune in aplicare si in prealabil o curatare a zonei. Exista insa o mica problema, cel putin la harta cu Paris. O anumita zona, cea care iti permite sa te urci pe o macara grozava ca loc de lunetit, poate fi accesata doar folosind o cheie, un set de spart lacate sau o ranga. Asta desi, practic, ai putea sari peste margine si ai putea escalada pana jos. Asta sau ai putea sari pana jos, 47 fiind destul de rezistent. Nu exista optiunea de saritura in acea locatie, desi fiecare alta balustrada similara, chiar si cele la inaltimi de zeci de metri o au. Hitman este totusi foarte departe de a fi Alpha Protocol, care comitea acest pacat la fiecare pas.

Interactiunea cu mediul inconjurator este foarte placuta. Exista multe lucruri pe care le poti folosi pentru a-ti omora tintele, nu toate fiind cele intentionate pentru victima principala a misiunii sau pentru rutina sa. Gasesti ocazionala o priza intr-o balta de apa, pe care o poti strica folosind o surubelnita, iar cand tinta trece pe acolo, este suficient sa dai drumul la curent. Este recomandabil sa opresti curentul inainte de asta, pentru altfel te poti electrocuta. Iar pentru majoritatea acestui fel de mestesugiri ai nevoie de unelte rasfirate prin nivel. Nu numai asta, dar trebuie sa fii atent cand o faci, pentru ca paznicii tind sa fie suspiciosi de oaspeti care dau cu o ranga intr-o lampa.

capture_012_04042016_163502

Fiecare nivel este populat cu un numar foarte mare de personaje, atat garzi care sunt acolo pentru a-ti face viata mai grea, cat si civili care sunt acolo in mare parte ca sa fie martori in cazul in care faci ceva urat. Alternativ, poti folosi acei civili pe post de unelte. Victimele in sine au un AI destul de competent, sau mai bine zis, au scripturi bine facute. Unii dintre ei vor avea aceleasi rutine repetitive pe care le stim din fiecare joc al seriei, dar unele se intampla o singura data, asa ca iti poti rata ocazia pentru unele metode de asasinat. Pana si nivelul care se petrece practic intr-o baza militara este construit intr-o maniera foarte naturala. Iti da impresia ca acei oameni nu sunt acolo doar ca sa patruleze si sa te impuste, cum se intampla in jocurile anterioare ale seriei.

Paznicii isi vor  vedea de treburile lor, se vor uita la televizor, vor juca sah si ocazional vor discuta intre ei despre diverse lucruri relevante, pe care poti opta ca jocul sa ti le marcheze pe harta. Alte astfel de utilitati, pe care le poti folosi sau nu, ar mai fi iluminarea obiectelor si vederea inamicilor prin pereti. Instinctul care revine din Absolution nu mai include patrule, ceea ce face jocul mai interesant. Regretabil, un lucru pe care nu il poti modifica este nivelul de dificultate. Nu exista o setare. Este una standard, iar AI-ul se va comporta mereu la fel, iar asta este o problema, pentru ca AI-ul tinde sa esueze ocazional. Nu are un camp de vedere prea larg, nu poate vedea cateva lucruri care se intampla la cativa metri in lateral, iar ocazional AI-ul nu este atent nici la ce se intampla in spatele sau. Am fost in situatia, in una de misiunile de Escalation, de a dobora atat tinta cat si martorul, cand erau unul in spatele celuilalt. Singurul lucru care m-a impiedicat a fost controlul.

capture_049_04042016_165937

Blood Money avea un control exceptional. Atacurile erau pe click, orice actiune tangentiala era pe cateva taste foarte usoare de accesat cu mana stanga. Acest Hitman nu are un control standard bine amplasat, si nici cand il pui pe ce taste vrei, tot nu este prea merge bine. As da vina pe consolizarea jocului, dar asta ar fi o tampenie, pentru ca Blood Money era un joc de Xbox 360 si era genial. Apar probleme cum ar fi cea ca in loc de atac multe din actiunile tale de asasinare din senin devin atribuite tastei Q. Asta duce la mici lucruri iritante, cum ar fi sugrumare prin intermediul unui eveniment quick-time. Si mai enervant de atat este ca dupa ce ai adormit pe cineva prin sufocare, nu mai poti sa ii omori decat prin ruperea gatului sau o impuscatura. Cumva, producatorii jocului au decis ca nu mai are rost sa iti dea alte optiuni. Nu numai asta, dar sa zicem ca ai un cutit in mana si vrei sa asasinezi tinta pe care ai lasat-o intr-un loc sigur, pana dadeai de arma necesara pentru acest contract. Eh, nu poti. Nu poti ataca direct cu acel cutit, doar ca o actiune contextuala. Iar functia de aruncare, cea care era in Blood Money, acum trateaza fiecare obiect aruncat ca o moneda, ceva care sa distraga atentia, nu ca o arma. Ai si lupte corp la corp implementate ca eveniment quick-time, dar daca ai ajuns la acel punct, probabil vei incarca o salvare, pentru ca nu ai jucat cum trebuie.

 

Cu toate acestea, jocul este distractiv. Are acele momente tensionate asociate unui joc Hitman, cand incerci cu disperare sa gasesti exact momentul potrivit pentru a-ti elimina tinta, temandu-te ca dintr-o secunda in alta se va deschide o usa, pentru ca unul din oaspetii de la petrecere doreau sa mai manance un aperitiv. Esenta sa este cea a unui joc Hitman bun, doar ca are cateva dificultati pe ici si colo, plus cateva decizii de design indoielnice. Una din acele decizii este modul in care au facut meniurile. Sunt o pierdere imensa de timp si spatiu.

Ce pot sa spun ca aproape destest este modul in care a fost structurat sistemul de progresie. Ce am apreciat foarte mult la Blood Money si la primele jocuri ale seriei era ca te faceau sa te simti ca un asasin. Castigai bani, iar cu acei bani iti faceai upgrade-uri la arme, cumparai instrumente noi sau ocazional mai mituiai martorii. Sistemul acesta nu mai exista, fiind inlocuit de unul care iti deblocheaza continut, in functie punctele de experienta pe care le aduni. Astfel, jocul in loc sa incurajeze rejucarea unui nivel prin faptul ca este distractiv, obliga rejucarea unui nivel pentru ca altfel nu ai acces la toate uneltele sau optiunile care sa iti permita sa joci asa cum vrei. Din moment ce au vandut jocul cu motoul „Intra intr-o lume a asasinarii”, ma asteptam sa il faca sa para de parca ar fi un joc plasat intr-o astfel de lume, nu intr-un soi de… as vrea sa spun RPG, dar nu, nu este un RPG. Au englezii un cuvant pentru asta „Treadmill” si nu este benefic. Jocurile anterioare (cateva din ele) incurajeau capatarea de echipament nou prin pastrarea a ceea ce gasesti prin nivel, aici nu prea este cazul. Nu exista continuitate, nu exista coeziune.

capture_004_04042016_162516

Ar avea oarecum sens sa nu fie, deoarece contractele toate se petrec in aceleasi misiuni si aceleasi conditii, aproape de parca totul ar fi un fel de Ziua Cartitei sinistra. Intregul joc nu prea are sens in acest fel. Asa ca tot mai bine lasau sistemul de achizitie a bunurilor, decat cel de deblocare, daca nu are sens, macar sa nu il aiba pana la capat. Practic oricum deblocarea este obligatorie pe termen lung, fiindca nu a fost adaugat inca tot continutul in joc. N-ai putea cumpara cel mai puternic lucru, indiferent de cat de multi bani ai. Asa ca cele doua pot coexista, la fel cum au coexistat si la Hitman Blood Money. Tin minte si acum cum am facut upgrade cu mare atentie acelui pistol… iar apoi l-am folosit o singura data intr-o misiune.

Nici povestea jocului nu este in momentul actual prea breaza. Simplu spus, nu are una. Are avanpremiera uneia, nici macar inceputul, cu insuficiente detalii cat sa iti dai seama cam despre ce este vorba. Ceva oarecum tipic pentru seria Hitman, dar cam neplacut daca vrei sa si intelegi ceva din joc. Una din atractiile beta testului chiar era ca aveai ocazia sa vezi modul in care 47 a luat contact cu Agentia si cum a fost recrutat. Eh, modul in care 47 ia contact cu Agentia este ca il duce un elicopter la baza lor secreta de antrenament. Cat despre antrenament, este vorba literalmente de antrenament, tutorialul acoperind misiuni facute in locatii construite din carton si pal. Este chiar bizar cum o agentie atat de secreta a putut sa adune la un loc aproape o suta de oameni care sa aiba rolul de figuranti, desi sunt destul de sigur ca Diana era pe acolo, si e posibil sa o fi impuscat in gluma de cateva ori. Nu veti gasi prea multe detalii despre personaje, poate doar ca unul din sefii Agentiei nu prea tine mult la 47 si Diana. Nu ca asta ar fi o noutate, Agentia incercand sa ii omoare de vreo 3 ori. De asemenea, Agentia era cam dizolvata la finalul lui Blood Money, motiv pentru care tot nu prea inteleg parti din Absolution.

capture_025_04042016_164223

Pe partea tehnologica, jocul este in mare parte stabil. Se apropia de 30 de cadre pe secunda pentru cea mai mare parte din timp, nu tocmai atingea sau depasa acest prag. L-am rulat pe un GTX 750, asa ca nu ma asteptam la miracole. Era totusi perfect jucabil, si in spatii mai mici statea lejer pe la 40 de cadre pe secunda. Implementarea de DirectX 12 este in acest moment inca primitiva. Am dat peste probleme cu texturile, asta sau ocluziunile ambientale deveneau foarte scrofuloase la datorie si acopereau totul in mod aleator. Nici performanta nu era mai buna. Dimpotriva, la benchmark era chiar cu 4 cadre pe secunda mai lent, in medie, fata de DirectX 11. Desigur, sunt doi factori de luat in considerare aici. Unul este ca un 750 nu este o placa video prea buna, iar implementarea lui DirectX 12 nu este tocmai grozava pe seria 700. Mai important de atat, implementarea de DirectX 11 este superb facuta cand vine vorba de utilizare a procesorului. Toate cele 4 nuclee ale unui i5 3570K erau folosite aproximativ la 50-60%. Nici unul nu era stresat excesiv, in timp ce restul stateau degeaba, ca multe alte jocuri din ultimii ani.

Ca detaliu grafic, jocul este placut, chiar daca filtrul folosit pentru culori face totul sa arate ca Dishonored. E aproape de parca unele parti din joc au alergie la culoare.

Timpul pe care l-am petrecut in Hitman a fost pentru cea mai mare parte placut, in ciuda neajunsurilor sale si a faptului ca este incomplet. Altceva nu prea mai am de zis despre Hitman, cel putin nu pana cand vor fi disponibile si celelalte episoade, iar Io Interactive poate va implementa cateva din sugestiile comunitatii. Fiind un joc de natura episodica si doar on-line, imi da speranta ca va evolua cu timpul, va deveni mai bun, iar acele mici lucruri enervante se vor evapora. Dar chiar si daca asta nu se intampla, tot este un joc mai in tot cu seria Hitman ca Absolution. Abia astept sa vad varianta completa, spre finalul acestui an.

 

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response