0 comments

Rise of the Tomb Raider soseste saptamana aceasta

by on 04/01/2016
 

Varianta de PC a lui Rise of the Tomb Raider a primit o data de lansare si este foarte apropiata. Jocul va fi disponibil incepand cu ziua de 7 ianuarie, confirmarea venind chiar de la Nvidia, care va oferi jocul la pachet cu placile sale video, intr-o promotie similara cu cele anterioare pentru The Witcher 3 si Rainbow Six Siege.

Rise of the Tomb Raider a fost lansat initial ca un titlu exclusiv pentru platforma Xbox One, unde s-a bucurat de ceva succes, conform declaratiilor oficiale. Varianta de PC este iminenta, dar cea de Playstation 4 va sosi abia peste cateva luni.

Prezenta lui Rise of the Tomb Raider intr-un pachet cu placile video Nvidia este totusi putin cam surprinzatoare, deoarece, traditional, doar jocurile care se folosesc de Gameworks au parte de aceasta onoare, iar pana acum Crystal Dynamics nu a dezvaluit nimic referitor la tehnologii Nvidia care sa fie folosite in joc.

Dimpotriva, Rise of the Tomb Raider este bazat pe un motor grafic in care s-a pionierat TressFX, facut de AMD, si acum se foloseste de o tehnologie imbunatatita de redare a parului, despre care nu s-a confirmat clar daca este TressFX 3.0 sau daca este vorba de o tehnologie proprie derivata din munca celor de la Crystal Dynamics cu TressFX de acum trei ani.

[Fudzilla]