1 comment

Round-up Pascal versus GCN: GTX 1070 și 1060, R9-390, RX480 și CrossFire

by on 01/08/2016
 

Abia am trecut de jumatatea lui 2016, si cel putin in materie de placi video, lansarile de pana acum ne-au depasit asteptariile. Am pastrat the best for last, adica am testat si comparat nVidia GTX 1070 si 1060 dar si replicile concurentei AMD, adica RX480, single si crossfire si referinta mai veche R9 390.

Materialul urmator le-ar putea parea unora insuportabil de tehnic, dar luati aminte la urmatoarele aspecte: acesta este momentul unui upgrade si sunt in joc banutii vostri, adesea stransi cu sacrificii.

Asadar, pe parte nVidia am avut la dispozitie modelele GTX 1060 si 1070 in variantele oferite de MSI, RX480 este placa de referinta de 8GB iar R9 390 este modelul de la Gigabyte.

MSI GTX 1070

MSI GTX 1070 Gaming X și 1060 Gaming X arată identic, cu excepția alimentării cu 6+8 pini de pe GTX 1070.

MSI GTX 1070 Gaming X vine echipata o mufa de alimentare PCI cu 8 pini si una cu 6 pini, asadar va primi suficient curent pentru alimentare si overclock. Spre deosebire de GTX1080, aceasta placa are memorii GDDR5 normale; o miscare interesanta. Noi ne asteptam ca toata seria de la GTX 1060 pana la 1080 sa foloseasca mai noile si mai rapidele GDDR5X, iar ceea ce se pozitioneaza peste GTX1080 sa vina cu memoria de inalta densitate HBM2, mult mai costisitoare. Putem deduce ca accesul la memoriile de mare viteza este fie limitat de dimensiunea pietei fie de dorinta de a scadea costurile.

Racirea pe 1070 este asigurata de sistemul Twin Frozr VI, compusa din cinci heatpipe-uri si doua ventilatoare silentioase. MSI GTX 1060 Gaming X este bazat tot pe un GPU Pascal, dar cu mai putine nuclee CUDA si 6GB de memorie ram. Placa este aproape identica cu modelul 1070 Gaming X, ca PCB si racire.

GTX 1070 vs 1060 vs RX 480 01

Despre RX480 am vorbit in urma cu cateva saptamani, dar acum vom reveni asupra acestei placi deoarece problemele de drivere au fost rezolvate, si in plus am reusit sa o testam si in crossfire. Noile drivere AMD rezolva problema consumului excesiv de curent prin slotul PCI Express, si teoretic mai ofera cateva procente de performanta. Deoarece am fost limitati de timp, am testat placile in GTA 5 si Hitman DirectX 12. Dupa cum v-am obisnuit, rezolutia in jocuri a fost setata la 1080p iar in GTA 5 am testat atat cu anti-aliasingul la un nivel scazut, x2, cat si la un nivel ridicat, x8.

In testele din jocuri, am putut observa ca diferentele dintre GTX 1070 si GTX 1060 variaza de la doar 3 procente in GTA 5  pana la 26 in Hitman DX12. In GTA 5 mai vechiul model Radeon R9 390 a inregistrat 70 de cadre pe secunda in medie, deci cu doar 15% sub ambele placi nVidia, un rezultat mai mult decat acceptabil avand in vedere vechimea modelului. RX 480 a inregistrat 64 de cadre pe secunda, fiind asadar sub R9 390 cu 9 procente, iar in crossfire, doua placi RX480 au realizat 93 cadre pe secunda, cu 14% peste GTX 1070 si o scalare de aproximativ 45%. Este interesat de observat ca odata crescut anti-aliasingul la 8x, cross-fire-ul obtine doar 4 procente in fata lui GTX 1070, aratand ca cipurile Pascal se descurca mult mai bine in conditii de… multe poligoane.

In Hitman DX12 cam toate placile cu exceptia lui GTX 1060 se invart in jurul acelorasi cifre, cu R9 390 la 78 cadre pe secunda si un avans de 8% in fata lui GTX 1070 si doar 2% in fata de RX 480. In schimb, GTX 1060 s-a clasat in coada, oferind doar 57 de cadre pe secunda, si 27 de procente sub R9 390.

Cu alte cuvinte nu exista un castigator evident la categoria performanta. Cateodata R9 390 castiga confruntarea, in alte momente cele mai rapide sunt placile nVidia, apropiate una de alta ca performanta, iar in alte teste castiga Radeon RX480. In Direct X 12, placile AMD sunt mai puternice, in DirectX11 placile nVidia detin suprematia, iar cand numarul poligoanelor creste, nVIdia obtine un avantaj decisiv.

In privinta temperaturilor, cea mai fierbinte placa a fost RX 480 din cauza cooler-ului slab. Placile nvidia au fost mult mai reci decat cele AMD, cu modelul GTX 1060 atingand o temperatura de doar 66 grade celsius, fata de 80 pentru RX 480.

Ce ar fi de retinut din aceste rezultate?

Ei bine, nu exista un castigator clar la categoria performanta, dar si faptul ca GTX 1060 nu este capabil sa invinga RX 480 pe toate planurile asa cum ar fi vrut nVidia, placa AMD fiind uneori mai rapida  chiar decat GTX 1070. Demna de remarcat este si performanta lui R9 390, care ramane in continuare un cip foarte capabil. La capitolul preturi, RX 480, R9 390 si GTX1060 sunt toate disponibile intre 1300 si 1600 de lei pe piata romaneasca, pe cand GTX 1070 trece de 2200 lei.

GTX 1070 vs 1060 vs RX 480 02

R9 390 rămâne o alegere excelentă la capitolul raportului preț-performanță.

Dintre cele trei, cea mai puternica in mod constant pare sa ramana R9 390, cu marele minus ca este mare consumatoare de curent si foloseste o arhitectura invechita. Altfel, dintre cele de generatie noua, am alege parca RX480, gratie memoriei suplimentare si performantei mai ridicate in DirectX 12.

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response