0 comments

Rusia interzice VPN-urile

by on 31/07/2017
 

O nouă lege a fost aprobată în Rusia ce interzice folosirea metodelor ce permit accesarea site-urilor interzise pe teritoriul federației.

Legea va intra în vigoare din ziua de 1 noiembrie 2017 și va presupune ca orice fel de VPN, Proxy, sau oricare alt serviciu care asigură anonimatul pe internet să fie restricționată. Companiile de internet din Rusia vor fi nevoite să le blocheze, argumentul fiind că astfel se încearcă descurajarea extremismului. Deși, se pot concepe alte motive pentru care această lege, care împiedica în efect accesarea de site-uri considerate indezirabile de guvern, ar fi pusă în aplicare. Legea va reprezenta și o problemă pentru browsere web precum Opera, a cărei funcții Opera Turbo este în esență un proxy, deși funcția sa principală este fluidizarea traficului.

Alături de ea vine și o altă lege care va obliga serviciile de mesagerie care activează pe teritoriul Rusiei să își identifice utilizatorii printr-un număr de telefon mobil. Această lege va intra în vigoare din 1 ianuarie 2018, așa că mai este ceva timp pentru serviciile care nu includ o astfel de funcție să o pună la punct. Dacă nu, atunci probabil aceste servicii vor fi scoase din funcțiune sau amendate pentru încălcarea legii.

Aceste decizii cu siguranță nu vor fi pe placul celor care se bazează pe astfel de unelte, sau se tem că această acțiune este doar un pas premergător pentru măsuri mai aspre.

[Engadget]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response