Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

RX Vega 56 poate concura cu un RX Vega 64 printr-un update de BIOS

/
/
/

Lansarea unei noi generații de plăci video reprezintă de fiecare dată ocazii pentru a găsi metode noi prin care utilizatorul poate căpăta mai multă putere decât a cumpăra. Iar plăcile video RX Vega par să prezinte ceva potențial în această privință.

Când vine vorba de modificarea BIOS-ului, trebuie mereu să țineți minte că această procedură nu prea este acoperită de garanție și poate duce la defectarea permanentă a plăcii video. Așa că nu încercați așa ceva acasă decât dacă știți ce faceți sau aveți foarte, foarte mult entuziasm și lipsă de teamă pentru consecințe.

Acestea fiind spuse, din nefericire nu poți transforma un RX Vega 56 într-un RX Vega 64 printr-un update de BIOS, nucleele adiționale de procesare grafică rămânând blocate. Dar, un alt efect se poate întâmpla atunci când se încearcă alterarea BIOS-ului pentru a-l face să se conformeze specificațiilor plăcii video mai mari.

RX Vega 56 capătă frecvențe noi, sărind de la 1471MHz pentru GPU și 800MHz pentru VRAM la 1545MHz și 945MHz. Rezultatul este, conform testelor efectuate, că placa de video mai modestă devine cu 2% mai lentă decât placa video mai scumpă și mai greu de găsit. Iar când se trece la overclock, RX Vega 56 chiar devine mai potent în teste precum 3DMark Fire Strike Extreme decât RX Vega 64. Asta deoarece noul BIOS îndepărtează anumite limite ale voltajului ce sunt puse acolo în mare parte pentru că frecvențele mai mari duc la un consum energetic sporit și la ceva mai mult zgomot.

Graphics Card 3DMark Fire Strike Extreme GPU Score
RX Vega 56 (default BIOS)
9428
RX Vega 56 (RX Vega 64 BIOS)
 10340
RX Vega 64 (default BIOS)
 10479
RX Vega 56 (RX Vega 64 BIOS OC)
 11322

 

Așa că poate că nu ar fi o soluție ideală pentru toată lumea, dar cei temerari, care se uită la costul plăcilor video și se întreabă dacă nu cumva au început să le facă din Californiu, au acum speranța că pot avea performanța pe care o vor, la plăcile video pe care le găsesc. Desigur, asta dacă veți găsi vreun Vega pe piață, fiindcă ce a apărut pe la noi tinde să coste cât un 1080 Ti și sunt în stoc din an în paște.

[Videocardz]

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This div height required for enabling the sticky sidebar