0 comments

Săbiile din The Witcher 3 în realitate!

by on 25/08/2015
 

Dacă ați visat vreodată să mânuiți săbiile lui Geralt din The Witcher 3, puteți vedea mai jos un ghid despre cum să le făuriți. Emisiunea Man at Arms, ce are ca subiect reconstruirea arsenalului văzut în jocurile video, are acum un episod dedicat celor două săbii mânuite de vestitul vânător de monștri în ultima sa aventură.

Sabia de oțel și sabia de „argint” au fost construite să semene foarte mult cu cele din joc, cel puțin la nivel estetic. Pe cât de hazlie ar fi fost făurirea unei arme din argint sau acoperită cu argint, ambele sunt făcute din oțel. Pe de o parte, înseamnă că sabia chiar a fost realizabilă și nu a costat o avere, pe de alta, înseamnă că nu este la fel de eficientă împotriva monștrilor. Pentru ca stilul celor două arme să fie în mod evident diferit, una a fost la propriu făurită, folosind ciocane, cuptoare și bucăți de metal încetul cu încetul aduse la forma corectă, iar cealaltă sabie a fost tăiată direct dintr-o bucată de oțel, iar apoi șlefuită până la forma corectă.

Anterior, această emisiune a mai construit arme precum Buster Sword din Final Fantasy 7, sau temutul Frostmourn din universul Warcraft.