0 comments

Sharp lansează primul televizor 8K.

by on 17/09/2015
 

Sharp anunță lansarea primului televizor comercial cu o rezoluție uluitoare de 8K. Într-o lume unde un televizor bun 4K este deja destul de scump, vă puteți aștepta să LV-85001 să coste mai mult ca o casă.

Televizorul anunțat de către Sharp are o rezoluție uluitoare de 7680×4320, pentru care în acest moment nici nu prea găsiți cine știe ce conținut, în nici un caz emis de televiziuni.

Până când vor fi disponibile emisiuni, seriale și filme, veți putea admira poze în această rezoluție pe o diagonală de 85 de inch, la  un unghi de vedere de 176 de grade, cu un raport de contrast de 100.000:1, începând cu 31 octombrie, dacă aveți la dispoziție 133 de mii de dolari.

Da, ați citit corect. Prețul acestui televizor este de 133 de mii de dolari. Vi se pare cumva mult? Dacă nu, atunci permiteți-mi să vă ofer puțină perspectivă cu o listă a lucrurilor pe care le poți cumpăra cu această sumă.

  • 16 televizoare 4K de 60 de inchi
  • 4 apartamente în Brăila
  • 17 mașini Dacia Sandero
  • Un Tesla model S și propria stație de încărcare
  • Un tractor
  • Câte cinci Apple Watch de aur pentru fiecare mână și câte un iPhone placat cu aur pentru fiecare buzunar
  • 5 primari
  • Un rinichi
  • Un departament mai bun de stabilire a prețurilor la Sharp
  • Piese de schimb pentru a repara complet un Oltcit o dată

[Slashgear]