0 comments

Sony lansează noua cameră foto α6500 cu capabilități de panoramare

by on 10/10/2016
 

Sony a lansat modelul α6500 (modelul ILCE-6500), noul vârf de gamă al camerelor foto prevăzute cu sensor APS-C. Cel mai nou membru al premiatei game de camere mirrorless de la Sony, α6500 este prevăzută cu același sistem unic 4D FOCUS™ disponibil și la camera α6300, care poate focaliza pe un subiect în mai puțin de 0,05 secunde, cel mai rapid timp de focalizare automată din lumei.

La fel ca în cazul camerei α6300, α6500 deține 425 de puncte de focalizare automată cu detecția fazei, care sunt poziționate dens pe întreaga zonă/suprafață a imaginii – cel mai mare număr de puncte de focalizare automată din lumeii de pe orice cameră cu obiective interschimbabile

Noul model e cea mai bună alegere pentru fotografierea continuă, cu urmărire, focalizare și expunere automată de până la 11 cadre pe secundă sau de până la 8 cadre pe secundă cu vizualizare în timp real, urmărind cu ușurință și subiecți aflați în mișcare rapidă.

Camera poate fotografia în mod continuu până la 307 cadrei, datorită memoriei buffer extinse și noului cip pentru interfață LSI cu care a fost prevăzut camera. Noua parte frontală LSI ajută, de asemenea, la îmbunătățirea calității imaginilor statice și video.

În plus, camera α6500 este prevăzută cu sistemul de stabilizare a imaginii optice pe 5 axe, devenind astfel prima cameră cu senzor APS-C de la Sony care oferă toate beneficiile stabilizării în aparat, inclusiv un timp de expunere mai scurt cu aproximativ 5 trepteii. De asemenea, noul ecran tactil oferă posibilitatea de a selecta rapid tactil punctul de focalizare automată sau de a face anumite reglaje.

a6500_fe18110g_xlr-k2m_image-large

Capabilitate AF

Camera α6500 de la Sony utilizează același sistem 4D FOCUS ca modelul α6300 – sistemul rapid de focalizare automată hibridă combină focalizarea automată cu detecția fazei cu focalizarea automată cu detecția contrastului și permite capturarea și fixarea pe subiecții aflați în mișcare în doar 0,05 secundei. Dispune, de asemenea, de 425 de puncte de focalizare automată cu detecția fazei și tehnologia de focalizare automată de urmărire cu densitate mare, care îmbunătățește semnificativ detecția și urmărirea subiecților în acțiune.

Una din noutățile cu care vine camera α6500 este posibilă datorită capabilităților mai rapide de procesare internă oferite de partea frontală LSI, limita maximă pentru fotografierea continuă fiind de 307 cadreiii, sporind astfel numărul ocaziilor de a capta momentul decisiv.

Sistemul de focalizare cu 425 de puncte de focalizare automată cu detecția fazei, urmărire focalizată și precizie sunt disponibile și în scenariul utilizării unor obiective care nu sunt native/concepute pentru camere cu montură Aiii, cu adaptorul LA-EA3 de la Sony. Camera mai include funcții de fotografiere silențioasă, focalizare automată a ochilor în mod de focalizare automată continuă, focalizare automată în modul de mărire pentru focalizare, focalizare punctuală flexibilă extinsă etc.

Stabilizator optic pe 5 axe cu timp de expunere de 5 trepte

Una dintre cele mai interesante actualizări disponibile la noua cameră α6500 este reprezentată de implementarea sistemului de stabilizare a imaginii pe 5 axe, în premieră pentru o cameră Sony cu senzor APS-C. În plus, design-ul a fost mult îmbunătățit, astfel că noul sistem de stabilizare dezvoltat se potrivește perfect într-un corp redus până la dimensiunea modelului α6300.iv Inovativul sistem de stabilizare optică pe 5 axe oferă un câștig în ceea ce privește timpul de expunere de până la 5 trepteiv, punând în valoare rezoluția mare a senzorului, chiar și în condiții de iluminare dificile.

Efectul de stabilizare a imaginii este compatibil cu o varietate de obiective, inclusiv cu obiectivele cu montură E fără sistem de stabilizare optică SteadyShot și obiectivele cu montură Av, atunci când sunt utilizate cu un adaptor compatibil.

Atunci când este folosit un obiectiv cu montură E și sistem de stabilizare optică SteadyShot, mișcările peste ax și devierile de la ax sunt compensate de obiectiv, iar axele orizontale, verticale și balansul sunt compensate de sistemul camerei, rezultatul fiind o stabilizare optimă pe 5 axe.vii

De asemenea, apăsând pe jumătate butonul declanșatorului, efectul de stabilizare a imaginii poate fi monitorizat prin intermediul vizorului sau pe ecranul LCD, astfel că încadrarea și focalizarea sunt verificate cu precizie și continuu. Această funcție e activă chiar și atunci când este atașat un obiectiv care nu este prevăzut cu sistem de stabilizare a imaginii.

Ecran tactil nou

Camera α6500 este echipată cu un ecran tactil care le permite utilizatorilor să focalizeze pe un subiect printr-o atingere a ecranului.

În plus, în premieră pentru camerele Sony, α6500 este prevăzută și cu o tastatură tactilă. Atunci când este utilizat vizorul pentru încadrare și fotografiere, ecranul LCD poate fi utilizat ca un touch pad. Deplasați degetul pe ecran și mutați punctul de focalizare de la o zonă la alta.

a6500_mag_body-large

Senzor Exmor CMOS de 24.2 MPviii, procesor BIONZ X® Processor și o nouă parte frontală LSI

Camera α6500 dispune de un senzor APS-C Exmor CMOS de 24.2 MPvi care funcționează împreună cu procesorul de imagine BIONZ X și noua parte frontală LSI pentru a maximiza puterea de procesare și de a obține un interval de sensibilitate ISO 100-51200.vii

Senzorul de imagine e prevăzut cu circuite subțiri și un substrat mare de fotodiode care ajută la amplificarea eficienței de captare a luminii, iar cablajul său din cupru mărește viteza de citire.

Procesorul de imagine BIONZ X și noua parte frontală LSI oferă o calitate superioară a imaginii și filmelor, cu zgomot redus, chiar și atunci când se utilizează setări ISO mai mari, în special cele la valori foarte mari și unde alte camere foto nu fac față. LSI este reponsabil și pentru profunzimea extinsă a memoriei în modul de fotografiere continuă.

Capabilități video profesionale

Camera α6500 este cea mai nouă cameră cu obiective interschimbabile care oferă capabilități interne de înregistrare 4K, dar poate filma 4K (3840x2160p) în formatul Super de 35mm pe întreaga lățime a senzorului de imagine. Atunci când înregistrează în acest format, camera citește complet pixelii, fără să combine mai mulți pixeli într-unul singur pentru a colecta date echivalente 6K – aproximativ 2.4xviii (echivalent 20 MP) la fel de mulți pixeli ca 4K UHD, apoi transcrie datele pentru a produce imagini la calitate 4K, cu detalii și o profunzime excepționale.

În plus, datorită sistemului rapid de focalizare automată hibridă, α6500 va focaliza foarte repede în timpul filmărilor, oferind focalizare tactilă pentru schimbări de focalizare profesionale, dar și viteză ajustabilă de tranziție AF și sensibilitate de urmărire AF. Camera este compatibilă cu formatul XAVC S codecix, putând înregistra filme 4K la 100 Mbps și Full HD la 50 Mbps, ambele formate oferind detalii clare.

O altă caracteristică este înregistrarea Full HD la 100 cadre pe secundă de până la 100 Mbps, care permite imaginilor să fie verificate și editate pentru înregistrări 4x cu încetinitorul la rezoluție Full HD (25p) cu urmărire AF.

O altă noutate este integrarea modului „Slow and Quick” (S&Q), care suportă atât mișcarea lentă, cât și mișcarea rapidă. Frecvența de cadre de la 1 până la 100 de cadre pe secundă poate fi selectată în 8 etape pentru înregistrări de până la 50x în mișcarea rapidă și 4x în cea lentăx.

Filmările obținute cu acest mod pot fi previzualizate după filmare, fără să fie nevoie de post-procesare pe calculator.

Camera permite realizarea de înregistrări gamma S-Logxi, făcând posibilă filmarea la un interval dinamic larg – latitudine aproximativă cu 14 trepte în setarea gamma S-Log3 – și suportă S-Gamut pentru un spectru cromatic mai larg. Ambele opțiuni permit o mai mare creativitate în procesare video post-producție.

Utilizatorii pot acum selecta, extrage și salva imagini statice din secvențele de film direct de pe cameră. Imagini de aproximativ 8MP și 2MP pot fi extrase din modurile 4K și, respectiv, Full HD.

Operabilitate și fiabilitate îmbunătățite

Camera α6500 dispune de un design îmbunătățit, păstrând mobilitatea seriei α6000, dar și ușurința în utilizare caracteristică seriei α7 II de la Sony. Acest model este prevăzut cu vizorul XGA OLED Tru-Finder care oferă același contrast ridicat și o rezoluție mare de 2.4 milioane de puncte și claritate excepțională dintr-un colț în altul, precum modelul α6300.

Corpul camerei α6500 este construit dintr-un aliaj de magneziu, iar obturatorul este mai durabil, trecând testele de rezistență la care a fost supus, de aproximativ 200.000 de cicluri de declanșare.xii

Noua cameră beneficiază de o serie de caracteristici împrumutate de la camerele full-frame din seria α7 II și include un suport robust de obiectiv, un grip regândit pentru a îmbunătăți manevrabilitatea, un buton pentru declanșare mai mare și zece butoane personalizate, inclusiv ‘C1’, ‘C2’ și ‘C3’. Butoanele din spate și discurile de control au fost îmbunătățite, iar suportul pentru ochi este mai moale pentru o utilizare mai confortabilă.

În ceea ce privește dotările software, camera dispune de o nouă interfață de utilizator care permite o căutare mai ușoară a setărilor și o reglare mai fină. De asemenea, include două noi moduri de măsurare – Highlight, în care măsurarea expunerii se concentrează pe cea mai strălucitoare zonă a cadrului și Entire Screen Avg, care menține o contorizare medie pentru întreaga imagine.

Camera dispune de compatibilitate Wi-Fi®, QR și NFC, dar și cu aplicațiilexiii PlayMemories Mobile™ de la Sony, disponibile pentru Android™ și iOS platforms, dar și pentru gama de aplicații PlayMemories Camera Apps™ de la Sony.

Date despre locație sunt acum posibile datorită unei conexiuni Bluetoothxiv cu un dispozitiv mobil, dar și un meniu actualizat pentru a oferi o experiență îmbunătățită de navigare.

Preț și disponibilitate

Noua cameră α6500 cu obiective interschimbabile de la Sony va fi disponibilă în Europa din luna decembrie, la prețul de aproximativ 1.700 de euro (doar camera) sau 2.800 de euro, împreună cu obiectivul SEL1670Z.


i Cu modul de fotografiere continuă setat la „Hi” și calitatea imaginii la „Fine”.

ii Bazat pe standardul CIPA. Doar treceri peste ax și devieri. Cu obiectivul Sonnar T* FE 55mm F1.8 ZA. Expunere îndelungată NR inactive.

iii Obiective cu montură A cu SSM sau SAM. Utilizatorii pot alegeAF cu detecția fazei sau a contrastului din meniul AF System. „Detecția fazei ” nu este disponibilă în timpul filmărilor. AF-C în meniul AF System este disponibilă doar cu „Detecție a contrastului”, dar nu este realizată urmărirea mișcării în timpul fotografierii continue (Hi+, Hi, Mid).

iv Exceptând mânerul, dimensiunea frontal și grosimea corpului, restul sunt la fel cu α6300

v Stabilizare pe 5 axe este activate de cameră atunci când e montat obiectivul SEL90M28G

vi Mexapixeli efectivi aproximativi

vii Sensibilitate ISO standard: 100-25600 pentru imagini statice și filme. Extinsă până la ISO 51200 doar pentru imaginile statice.

viii În înregistrarea 25p.

ix Înregistrarea de filme în format XAVC S necesită un card de memorie SDXC/SDHC (clasa 10 sau superioară). Înregistrarea la 100 Mb/s necesită un card de memorie SDXC/SDHC (UHS-I/ U3).

x Sunetul nu poate fi înregistrat. Necesită un card de memorie SDXC/SDHC (clasa 10 sau superioară).

xi S-Log2 și S-Log3 sunt condiționate de procesarea imaginilor

xii Obturator frontal electronic activat.

xiii Utilizați cea mai nouă versiune PlayMemories Mobile

xiv Poate fi conectat via Bluetooth cu smartphone-uri cu:

-Android (Android 5.0 sau superior, Bluetooth 4.0 sau superior

– iPhone/iPadiPhone 4S sau superior/iPad generația a treia sau superioară

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response