1 comment

Sony lansează noul Walkman rezistent la apă WS620, cu tehnologie Bluetooth

by on 26/04/2017
 

Noul Walkman® Sony din seria WS620 este rezistent la apă și praf, permițându-le utilizatorilor să se concentreze asupra exercițiilor de antrenament, indiferent dacă se desfășoară în apă sau pe uscat. Datorită tehnologiei Bluetooth® Wireless, noul MP3 Player wireless multifuncțional este alegerea ideală pentru antrenamentele lungi și intense.

Potrivit pentru toate anotimpurile
Seria WS620 include modelele de Walkman® wireless sport NW-WS623 (4GB) și NW-WS625 (16GB), concepute pentru a face față condițiilor de antrenament ale fiecărui utilizator. Adecvate unor temperaturi cuprinse între -5º și 45º și rezistente la praf conform standardului IPX6X, sunt protejate împotriva particulelor mici de praf, fiind partenerul perfect pentru antrenamentele de pe plajă. De asemenea, sunt rezistente la apă11 și pot fi scufundate până la o adâncime de 2 metri timp de 30 de minute, indiferent dacă vă aflați la piscină sau în mare2.

Proiectate pentru viteză și acțiuni intense
Datorită design-ului ergonomic, noile căști sunt confortabil de purtat, având dimensiuni mai mici, fiind în același timp mai subțiri și mai ușoare3. Modelul WS620 este cu 35% mai mic decât cel din serial WS610. Produsul este disponibil în culorile negru, albastru, galben lime sau alb-cenușiu4, îmbunătățirile aduse oferind siguranța că vor rămâne pe poziție, indiferent de mișcările utilizatorilor.
Sony integrează în premieră pentru un Walkman® rezistent la apă, tehnologia unică de control al zgomotului Ambient Sound, care le permite utilizatorilor să audă sunete externe atunci când doresc, pentru un antrenament mai sigur în aer liber.

Antrenamentele pot avea loc oriunde cu noua serie WS620, iar prin simpla selectare tactilă a modului Ambient Sound, utilizatorii pot auzi sunetele externe, pe lângă muzică, astfel că poate fi auzit ciripitul păsărilor în timpul unei sesiuni de ciclism, fără a fi nevoie de îndepărtarea dispozitivului, sau pot fi purtate conversații cu partenerul de antrenament sau cu antrenorul, fără a pierde nici o notă din melodia preferată.
Datorită funcției de încărcare rapidă, utilizatorii pot încărca Walkman®-ul pentru doar 3 minute și beneficia de o autonomie de 60 de minute în timpul antrenamentului5. De asemenea, aceștia pot încărca dispozitivul complet, oferindu-le astfel o autonomie de până la 12 ore6.

Simplitate în utilizare
Cu funcția drag & drop, utilizatorii pot selecta extrem de ușor fișierele pe care doresc să le asculte, conectând Walkman-ul la un calculator. De asemenea, pot conecta smartphone-ul prin Bluetooth® și NFC, printr-o singură atingere, pentru a reda lista de melodii preferată în timpul sesiunilor de antrenamente. Walkman-ul WS620 va fi disponibil în România începând cu luna iunie.

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response