0 comments

South Park: The Stick of Truth Review

by on 23/03/2014
 

South Park: The Stick of Truth Review

 

South Park este una dintre cele mai controversate animatii din toate timpurile, subiectele abordate avand acel gram de satira sociala si kilogram de glume nesarate. Creatorii si-au primit de-a lungul anilor amenintari cu moartea, laude, premii si injurii, lucru care n-a parut sa ii supere prea tare, avand in vedere ca South Park se bucura de un succes fenomenal, atat in State, cat si in restul lumii, site-ul acestora fiind pe locul 5000 in topul celor mai accesate site-uri din lume, iar cifrele de audienta nu sunt nici ele rele.

Totusi, de oricat de mult succes s-a bucurat Southpark pe ecran, cand vine vorba despre jocuri, norocul celor doi creatori, Matt si Trey, parea sa se fi terminat, cel putin odata cu inchiderea celor de la THQ. Era aproape sigur ca nu mai apucam sa vedem „The stick of truth”, si ca va intra in istorie ca acel joc ce nu va fi niciodata pe rafturile magazinelor. Asta cel putin pana cand Ubisoft a cumparat drepturile de publicare, iar Stick of Truth a lovit gamerii acolo unde s-au asteptat mai putin…adica in dos! Este explicit, nu se gandeste la sentimentele tale, nu se da inapoi de la critica sociala si mai ales, este amuzant si vorbeste despre probleme reale. Cu alte cuvinte, acesta este review-ul lui South Park The Stick of Truth.

Tu esti un baietel generic, care in urma unor probleme te-ai mutat cu familia in South Park, Colorado, celebrul orasel in care Kyle, Cartman, Kenny, Stan si restul personajelor South Park isi fac de cap. Evident ca parintii tai, dupa ce iti alegi culoarea pielii si vestimentatia, te indeamna sa iesi si tu la aer si sa cunosti vecinii, vecini care evident sunt copiii din oras. Aici povestea jocului capata o turnura fantastica. Ca si intr-un episod din serial, acum toti plozii din South Park se joaca de-a Elfi si Oamenii, unde oamenii sunt condusi de Cartman, care, detine comoara suprema: „The Stick of Truth”, sau batul adevarului, mai pe romaneste. Si de aici incepe aventura ta. Dupa ce tu, noul pusti din gasca, esti numit de catre Cartman Sir Douchebag, un protagonist care nu scoate un cuvant pe tot parcursul jocului, iti alegi clasa si afli dupa un scurt tutorial ca ramurica magica a fost furata de catre Elfi. Evident ca marele vrajitor Cartman nu o sa accepte asta, declarand razboi Elfilor condusi de Kyle, toate actiunile lor, dupa cum era de asteptat, transformandu-se intr-un dezastru de proportii pentru comunitate, daca nu chiar pentru intreaga lume. Si aici ma opresc cu povestea, pentru ca, desi as putea sa fac analiza amanuntita a satirelor si pasajelor anti-sociale, The Stick of Truth este un joc cu o poveste geniala, prea misto ca sa va spun aici mai mult din ea. Pur si simplu nu te lasa sa respiri o secunda, din cauza spasmelor de ras incontrolabile sau balmajelilor lui Cartman. Aproape orice din aceasta poveste poate fi transformat in satira de o anumita factura, fie ea politica sau sociala, implicarea lui Trey si Matt fiind vizibila. Ai impresia ca interactionezi cu un episod al serialului, traind efectiv fiecare eveniment. Sunt si cateva critici la adresa industriei jocurilor ici si colo, un critic ca mine ranjind la micile subtilitati pe care producatorii le-au introdus. Nu stiu exact daca cei de la Ubisoft s-au prins sau nu de acestea, dar daca le-au lasat voit, cinste lor. In mod cert, acest joc merita jucat fie si doar pentru poveste. Daca esti un fan al show-ului animat, The Stick of Truth iti va fi un deliciu narativ. Asta nu inseamna ca daca nu ai vazut nici un episod din serial, glumele nu se vor lipi de tine. Nici pe departe. Jocul se implica in mai toate evenimentele contemporane, multi jucatori recunoscand de la glumite de internet, pana la mistouri de youtube, existand o gluma pentru fiecare clasa de jucator. Asta ca sa nu spun ca daca nu esti un fan al show-ului si joci acest joc, dupa  ce ai terminat povestea te vei regasi citand din ea fara sa iti dai seama, devenind un fan fara doar si poate. Pentru asta ii acordam un 10 la capitolul poveste.

La inceputul jocului va trebui sa alegi una dintre cele patru clase pe care jocul ti le pune la dispozitie, una dintre ele fiind… evreu. Fiecare clasa vine cu abilitatile sale speciale si iti schimba aspectul pentru primele doua ore de joc. In timp vei putea sa upgradezi fiecare clasa, dar pentru a putea face asta trebuie sa ai cam trei sferturi din populatia South Park-ului ca prietena pe Facebook si follower pe Twitter, acesti prieteni fiind un fel de action points pe care le folosesti pentru a ajunge cat mai repede la nivelul 15 cu fiecare clasa in parte.

La baza un RPG Open World, jocul introduce treptat fiecare mecanica de joc, familiarizand jucatorul cu ceea ce trebuie sa faca si cum trebuie sa se comporte intr-o batalie. In principiu, jocul imi aduce aminte destul de mult, ca gameplay, de sistemul de lupta din Final Fantasy 7, fiind bazat pe ture si reactii rapide. Initiezi lupta, alegi ce personaj doresti sa folosesti, dupa care poti ataca si folosi un obiect din inventar. Fiecare atac are un set de reactii rapide atasate, de exemplu un summon, care trebuie completat pentru a face stricaciuni cat mai mari oponentului. Tot timpul ai ceva de facut intr-o lupta, si asta e un lucru bun, fiind inlaturat acel factor de monotonie pe care multe Turn Based RPG-uri il au. Pe langa asta, mai exista si un sistem de counter, ce se activeaza daca blochezi la momentul oportun atacul unui inamic, un atac pe care nu ai reusit sa il blochezi poate face diferenta intre o victorie si un ecran de game over, sistemul de parry fiind imperativ in unele cazuri. Din pacate nu poti sa ai un party foarte mare, fiind limitat la doar un aliat, asadar nu ai parte de prea multa strategie in acest joc. Asta ca sa nu  amintesc ca ploua cu potiuni de viata, veteranii RPG-urilor putand trece prin acest joc ca apa prin tifon. Este o abordare casual, atata timp cat o joci pe normal, fiind indicata totusi trecerea jocului pe hard pentru o experienta RPG mai serioasa.

Pentru fanii serialului, vizitarea orasului South Park va fi un deliciu. Practic ai tot ceea  ce ai intalnit in serial si ceva omagii la adresa RPG-urilor clasice din anii 80, doar ca acest omagiu vine la pachet si cu un misto la adresa Canadei. De cum ai trecut granita in Canada jocul trece dintr-un plan 2-3 D la un 2D pixel art, unde jucatorul isi va aduce aminte de titluri clasice precum Final Fantasy sau Phantasy Star. Pentru a te deplasa cu mai multa usurinta, jocul a implementat si un sistem de quick travel, care culmea, este o sanie condusa de celebrul Timmy. Dar de departe, cel mai interesant lucru, este faptul ca jocul te lasa sa explorezi in voie orice doresti. Poti intra in orice magazin sau casa, tot timpul existand ceva de descoperit si explorat, toate astea pentru un loot mai bun. Dar nu tot timpul poti ajunge intr-un anumit loc, jucatorul fiind nevoit sa avanseze in poveste si sa primeasca anumite abilitati pentru a putea explora o anumita parte a hartii. De fapt, jocul te impinge de la spate sa cauti in fiecare ungher si cotlon al hartii, existand fel si fel de easter egg-uri pe care sa le descoperim, de la muzica si referinte la primul sezon, pana la articole de vestimentatie. Acestea din urma nu joaca un rol pur decorativ. Ele se pot obtine prin terminarea de misiuni, vizitarea de magazine prin South Park sau pur si simplu cautand printr-un tomberon sau o mansarda. Fiecare articol vestimentar are cate un atribut, fiind destul de interesant sa combini casca X cu manusile Z pentru a obtine un anumit boost. Este un sistem interesant, dar nu prea indepartat de radacinile RPG ale jocului.

Oricat as vrea sa nu rad in timp ce scriu aceasta fraza, jocul este un deliciu la capitolul gameplay. Pur si simplu include atat de multe glume proaste si umor de santier incat nu poti sa nu razi. Felul in care ele se combina cu gameplay-ul este stralucit. Este singurul joc in care o actiune banala precum „treaba mare la baita” are un sens. Este singurul joc in care vei gasi o sonda rectala pe post de teleportor. Este singurul joc in care iti poti „flatula” in voie inamicii. Dar mai ales este singurul joc in care Iisus este un summon. Si toate astea sunt mecanici de joc. Nu pot sa nu il laud, avand in vedere ca a reusit sa ma faca sa rad cu lacrimi. Pentru gameplay un 9.

Grafic vorbind, jocul nu arata stralucit. Bine, nici serialul nu este o opera de arta, fiind la baza o animatie rudimentara. In principiu este o recreere fidela a show-ului in proportie de 100%. Nimic nu a fost lasat la voia intamplarii, totul fiind prezentat in asa fel incat si fanii si jucatorii care nu au auzit de serial sa se distreze. De la animatiile 2D in plan vertical, pana la natura bidimensionala a show-ului, poti spune ca esti in South Park. Sunetul este de-a dreptul stralucit. Coloana sonora poate rivaliza cu a oricarui RPG de pe piata, avand melodii epice sau triste, dar mai ales hazlii, iar personajele din joc au aceleasi voci cu cele din showul animat. Cu exceptia unor mici buguri si glitchuri, The Stick of Truth primeste un 9.5 pentru grafica si sunet.

Poate ca acesta nu este jocul South Park pe care il meritam, dar este cu siguranta jocul South Park care ne trebuia. Duce la extrem toate mistourile din serial, si nu pierde acel ceva unic pe care serialul animat l-a consacrat. Acest titlu nu este „politically correct”, ci este exact opusul acestui concept. Este un joc foarte bun, cu putine buguri, lucru de asteptat la ciclul de dezvoltare colosal, si cu o poveste absolut delicioasa. Zon@ ii acorda un 9.5 si va asteapta opiniile pe Facebook si pe Youtube.com/arealit.