1 comment

Tastatura optica, in sfarsit poti avea control analog fara un gamepad

by on 17/06/2016
 

Tastaturi cu membrana? Prea vechi. Tastaturi mecanice? Prea low-tech. Tastaturi optice? Acesta pare a fi viitorul!

Wooting, o companie mica formata din trei oameni, a creat o tastatura inedita numita One, care foloseste switch-uri optice. Tehnologia nu este tocmai noua, switch-urile cu pricina fiind facute de aproape un an de zile de compania Flaretech, dar pana acum nu prea au fost implementate in solutii comerciale, si in nici un caz in aceasta varianta.

Tastatura One nu doar ca foloseste butoane care utilizeaza lumina pentru a fi activate, dar permite pentru prima data control analogic de la o tastatura. Firmware-ul permite utilizatorului sa trateze intreaga distanta de calatorie a tastei ca un buton analogic. Asta inseamna ca poti folosi tasta W nu doar pentru a face un personaj dintr-un joc sa mearga in fata, dar sa alerge sau sa se furiseze, in functie de cat de tare apesi pe buton. Pentru jocuri de curse asta va fi de nepretuit.

Cei care nu au o utilitate pentru aceasta functie tot se bucura de o alta trasatura interesanta a tastaturii, distanta de activare a fiecarui buton poate fi pusa oriunde doreste utilizatorul. Singura limitare in acest moment este ca switch-urile Flaretech au o distanta minima de 2 milimetri de activare, dar si asta se poate rezolva cu timpul.

Tastatura One este inca la nivelul de proiect de Kickstarter in acest moment, dar tehnologia este foarte promitatoare. In cazul in care va intrebati, nici nu va fi ieftina, pretul listat la campanie pentru Wooting One fiind de 140 de euro.

[Tom’s Hardware]

comments
 
Leave a reply »

 

Leave a Response