0 comments

Tot ce a adus mai bun Microsoft la E3!

by on 10/06/2014
 

Dupa dezastrul de anul trecut si diferenta de vanzari intre Playstation si Xbox One, Microsoft si-au pus bine cap la cap planul de bataie pentru 2014. Ce ne-au prezentat?

Call of Duty: Advanced Warefare – Orice conferinta E3 Microsoft trebuie sa aiba un Call of Duty undeva in ea. Advance Warfare cu Kevin Spacey si-a facut aparitia si nu a dezamagit. Practic este acelasi lucru, dar grafica e mai buna si probabil gameplay-ul mai bine pus cap la cap, daca nu… Call of Duty mai are doar doua titluri pana isi da duhul si este abandonat de Activision precum Guitar Hero.

Forza Horizon 2 – Sau jocul de curse obligatoriu. Arata destul de bine. Xbox One este intr-adevar platforma celor ce prefera cursele, masinile si pistele aratand incredibil de bine si poate cu acest titlu si-au invatat lectia si vor oferi o experienta mai bine incropita.

Evolve – Un blend perfect de gameplay cooperativ si competitiv. Ar putea acesta sa fie viitorul multiplayer-ului? Venind de la oamenii care au realizat Left 4 Dead – Turtle Rock Studios – cred ca acesta este un joc ce trebuie asteptat cu nerabdare, dar si cu o doza de scepticism.

Assassin’s Creed: Unity – La ce va asteptati de la Ubisoft Montreal? Oamenii astia isi lasa sudoarea, lacrimile si sangele in aceste jocuri si Unity arata de parca va fi cel mai bun joc al lor de pana acum. Actiunea este situata in Franta revolutionara, la finele anilor 1700. Ubisoft au implementat in joc un nou mod co-op pentru 4 jucatori ce iti permite sa iti formezi propria fratie si sa cuceresti strazile Parisului impreuna cu ea. Pe de alta parte, dupa cum am spus in articolul despre conferinta Ubisoft din acest an, daca nu au o poveste buna, totul este pierdut.

Sunset Overdrive – Este jocul care a fost prezentat anul trecut si dupa aceea o liniste profunda sa asternut peste acest titlu. Este un joc care nu se ia in serios, stie ca este sarit de pe fix, ca are probleme la cap si…gameplay-ul pare destul de interesant. Pe de alta parte, nu pot sa nu remarc faptul ca tot ceea ce au prezentat Insomniac la conferinta Microsoft E3 a parut scriptat la sange, fiecare saritura si impuscatura parand sa plece la momentul optim. Chiar si cu aceasta plangere pare un concept interesant si merita incercat.

Dead Rising DLC – Asta primim cand Capcom isi dau seama ca au dat-o in bara rau de tot cu Dead Rising 3. Noul DLC Super Ultra Dead Rising 3 Arcade Remix Hyper Edition DX Plus Alpha este tot ceea ce trebuia sa fie Dead Rising 3, doar ca de data asta au mai adaugat cateva chestii in plus.  Te lasa sa faci cosplay de “personajul tau preferat Capcom”, inclusiv de personaje din jocurile precedente. Mai mult, este disponibil chiar acum pe Xbox Live, asa ca distractie placuta.

Halo: Master Chief Collection – Am avut un sentiment ca asta se va intampla si suntem atat de bucurosi ca s-a adeverit. “Acest joc este despre calatoria lui Master Chief. Trecutul si Viitorul lui” si le permite vechilor fanilor sa rejoace saga in vreme ce noii fani se vor avanta in joc si se vor indragosti de batranul Chief. Si acum, la a 10a aniversare a lui Halo 2 echipa a remasterizat jocul in 1080p, motiv pentru care o sa isi faca loc in colectia noastra.  Probabil si pentru faptul ca intreg multiplayer-ul din Halo 2 este inclus in pachet cu  tot cu hartile de multiplayer. 343 Studios, ne-au lasat chiar sa tragem cu ochiul la Halo 5: Guardians anuntand inclusiv varianta Beta, ce va aparea in Noiembrie o data cu colectia Master Chief.

Crackdown 3 – Ei bine, cu siguranta nu ma asteptam la asta. Un nou si stralucitor joc Crackdown pentru Xbox One.Crackdown 1 si 2 au fost niste jocuri care au reusit sa acapareze fani fara sa isi dea seama, iar aparitia celui de-al treilea titlu nu poate decat sa ne bucure si sa ne faca sa ne frecam palmele de placere in timp ce aruncam un intreg oras in aer. O data de lansare nu avem, dar speram sa fie cat de curand.

The Division – Nu ma asteptam la prea multe de la The Division. Cand a fost anuntat prima oara, sentimentul a fost de ceva… usor depasit, pus cap la cap pentru a prezeenta un nou joc din seria Tom Clancy. Din pacate jocul se indeparteaza de radacinile Rainbow Six si Splinter Cell fiind un joc total diferit de fratii sai mai cunoscuti. Situat intr-un New York City distopic din viitorul apropiat, acest shooter prezinta intr-o forma pseudo-realista un gameplay si o actiune intr-un oras ravasit de un virus. Este posibil sa avem cateva suprize din partea acestui titlu, dar cine stie, poate Ubisoft nu o dau in bara grosolan si chiar ofera un titlu bun.

Rise of the Tomb Raider – Dupa succesul lui Tomb Raider din 2013, Crystal Dynamics Si Square Enix ne-au prezentat trailerul pentru urmatorul joc cu Lara Croft. Daca Tomb Raider din 2013 este punctul de plecare, cu singuranta ne putem astepta la ceva revolutionar cu acest nou titlu. “Dupa ce am auzit strigatele fanilor vom pune inapoi mormintele in Tomb Raider in stilul nostru Survival-Action” a spus seful development-ului de la Square Enix, Darrell Gallagher.Traducere libera, se pare ca se vor intoarce la radacinile seriei, introducand puzzle-uri si ceva elemente care au lipsit in primul titlu. Rise of the Tomb Raider va fi disponibil undeva in 2015.

Project Spark – Am avut ocazia sa incerc acest joc si pot spune ca este una dintre cele mai inedite creatii pentru Windows si Xbox One. Practic este un joc in care poti sa iti creezi propia aventura dupa bunul plac, singura ta limita fiind imaginatia. Tu controlezi totul, faci ceea ce iti trazneste prin cap, fiind practic jocul cu care Microsoft doreste sa raspunda succesului lui Little Big Planet. Si cireasa de pe tort pare sa fie faptul ca Veverita Conker din clasicul N64 Conker’s Bad Fur Day pare sa fie mascota Project Spark. Un concept nou si extrem de interesant, asa ca merita incercat Open Beta-ul.


Am omis cateva jocuri, precum Fable si jocurile Indie, pe care am ales sa le comentez la final, asta pentru ca Fable a incetat sa mai fie interesant si „revolutionar” inca de la a doua parte, iar jocurile indie, multe dintre ele sunt disponibile deja pe PC, caz in care nu consider sa fac prea mult tam-tam pe seama lor. Per total conferinta E3 Microsoft nu a fost un dezastru, ci o insiruire de anunturi care…nu au surprins pe nimeni. Se putea mai bine? Evident, dar putem sa spunem ca anul acesta, macar nu am mai auzit nimic despre televiziune si sufragerie!

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response