Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

VirtualLink promite să rezolve o problemă esențială a VR-ului

/
/
/

Pe lângă costul foarte mare pe care îl are acum VR, o altă problemă pe care tehnologia încă nu a reușit să o depășească este încrengătura de cabluri necesare pentru ca ansamblul să poată funcționa. Sigur, unele companii, ca HTC, experimentează cu soluții wireless, dar acea tehnologie încă este foarte scumpă.

O soluție vine acum de la VirtualLink Consortium, o organizație compusă din AMD, Microsoft, Nvidia, Oculus și Valve, care s-au strâns la un loc și au decis să dezvolte un nou standard de conector care să poată fi folosit de acum înainte pentru VR. Scopul este cel de a înlocui numeroasele cabluri, necesare în momentul actual, cu unul singur care să acopere toate funcțiile necesare.

Noul standard se numește VirtualLink și este unul deschis, ceea ce înseamnă că va putea fi folosit de oricine dorește fără o taxă de licențiere. Grupul invită alte companii să se alăture, atât pentru a se asigura că standardul va acoperi nevoile tuturor, cât și pentru a se asigura că va fi implementat la scară largă.

Dacă vreți detalii ceva mai tehnice, VirtualLink va folosi formatul USB Type-C, însă nu tocmai în același mod ca până acum. Standardul va permite transmisie video la o viteză de 32Gb/s și transmisie de date la 10Gb/s în același timp, de obicei diversele moduri de USB Type-C suportând doar una din acele trăsături la potențial maxim. În ceea ce privește alimentarea, VirtualLink suportă doar 27W în loc de 100W, ceea ce va fi tot suficient pentru căștile VR, cele actuale consumând mult mai puțin de atât.

Portul VirtualLink probabil va fi integrat în plăcile video în generația de după cea care stă să apară în curând. Iar pe viitor, portul va putea fi găsit și în laptop-uri.

[Anandtech]

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar