0 comments

Viveport Subscription va fi lansat mâine

by on 04/04/2017
 

HTC anunță că va lansa în ziua de 5 aprilie serviciul Viveport Subscription.

Contra unei taxe de 7 dolari/euro pe lună, acest serviciu va permite oricărui posesor de HTC Vive să încerce cam orice aplicație de realitate virtuală, dar nu tocmai pe toate la un loc. Ideea de bază este că în fiecare lună se pot alege cinci aplicații/jocuri la care utilizatorul să primească acces nelimitat.

Aceste aplicații pot fi apoi schimbate în fiecare lună. Poate că nu sună a fi tocmai cel mai avantajos lucru cu putință pentru client, dar cu siguranță venitul adițional va fi util pentru dezvoltatorii de jocuri VR. La urma urmei, piața este deocamdată încă mică și n-a atins masa critică necesară pentru a susține atât producătorii care fac aplicații de realitate virtuală populare, cât și cei care fac aplicațiile mai mici. Prima lună de abonament la Viveport va fi gratuită, așa că măcar îl puteți încerca înainte de-a decide.

Prin coincidență, lansarea serviciului coincide cu împlinire a unui an de când HTC Vive se află pe piață, așa că toți cei care au cumpărat dispozitivul în 2016 vor primi gratuit aplicația Arcade Saga, produsă de studioul intern al companiei.

[Vive]

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response