0 comments

Windows 10 are acum un sistem anti-trișare

by on 20/10/2017
 

Update-ul care ar trebui să apară acum pe PC-urile voastre pentru Windows 10 include un număr mare de schimbări și noutăți, iar una care nu a prea fost detaliată până acum este ceva numit TruePlay.

În esență este un sistem anti-trișare care va permite jocurilor să funcționeze într-o zonă de memorie protejată și monitorizată. Asta înseamnă că datele prelucrate de joc nu pot fi modificate cu ușurință, iar atunci când cineva tot încearcă să altereze memoria pentru a trișa, actul este înregistrat, analizat și dacă se determină că nu a fost un accident, este trimis către dezvoltator.

Dacă vreți detalii complete despre cum funcționează sistemul și care sunt comenzile folosite pentru a îl implementa în propriul vostru joc, puteți arunca o privire peste toate detaliile tehnice oficiale. Merită menționat că acest sistem este gândit în mare parte pentru Universal Windows Platform. Așa că nu îl veți găsi implementat în toate jocurile care funcționează pe PC, ci doar cele special făcute pentru a nu funcționa decât pe versiunea curentă a lui Windows 10.

Va face această funcție platforma ceva mai populară? Având în vedere că Windows Store continuă să fie cam insuficient, iar incompatibilitățile cu programe de streaming, captură, telemetrie, chat și cine mai știe ce nu au fost rezolvate în totalitate, probabil nu.

[PC Gamer]

 

 

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response