0 comments

Windows 10 provoacă reacții adverse

by on 25/08/2015
 

Windows 10 provoacă reacții neașteptate atât pe internet, cât și în unele guverne. Un număr de tracker-e dezbat blocarea aplicațiilor de BitTorrent ce funcționează prin noul sistem de operare, temându-se de un potențial risc de securitate, și nu sunt singurii.

Parlamentul Rusiei a făcut o cerere către guvern pentru a interzice folosirea sistemului de operare Windows 10 în toate instituțiile guvernamentale, începând de la cele administrative și până la corporațiile controlate de stat. Raționamentul este același ca al operatorilor de tracker-e. Suspiciunea că Windows 10 va prelua informații pe care nu ar trebui să le aibă, și le va impartasi apoi cu părți terțe, ale căror interese nu sunt compatibile cu cele ale utilizatorului.

Se speculeaza că Microsoft ar putea livra informații către organizațiile anti-piraterie și cele afiliate cu marile companii din industria de divertisment, sau că incerca împiedicarea serviciilor care folosesc protocolul BitTorrent.
Pe de alta, folosirea sa este văzută ca un risc mare de securitate, deoarece sistemul de operare ar putea trimite informații importante din cadrul organizațiilor guvernamentale, companiilor, bazelor militare și a centrelor de cercetare rusești către agențiile de spionaj americane.

Exact cât de multe informații poate să culeagă Windows 10 nu vom ști cu siguranță, fără ca sistemul de operare să fie disecat și verificat în detaliu. Până atunci, fiecare pare să-si ia ce precauții consideră a fi adecvate.

[Torrentfreak,Russia Today]