0 comments

Windows 10 urmeaza sa fie disponibil din Iunie?!

by on 22/04/2015
 

Lansarea lui Windows 10 si implicit a noului DirectX reprezinta un motiv de bucurie pentru posesorii de PC, care asteapta cu nerabdare sa incerce noile optimizari implementate de Microsoft in viitorul OS. Dar, daca pana acum stiam ca sistemul de operare se lanseaza in martie anul viitor, se poate oare ca Windows 10 sa devina disponibil din iunie?

Stirea vine direct de la CEO-ul AMD Lisa Su, care in timpul unei conversatii cu investitorii ar fi scapat afirmatia ca sistemul de operare urmeaza sa se lanseze in iunie. Seeking Alpha a tradus conversatia si se pare ca exista un sambure de adevar, raspunsul venind in urma unei intrebari primite de la un jurnalist, care a dorit sa afle cum planuieste AMD sa scape de pierderile suferite in ultima vreme. La care Lisa, dupa o serie de propozitii pe care le poti astepta de la un CEO, a declarat: ” Ne bazam si pe lansarea lui Windows 10 la finalul lunii Iunie si asteptam cu interes sezonul in care elevii se vor intoarce la scoala, asteptandu-ne ca atunci sa scapam si de foarte multe stocuri”.

Nu este prima data cand AMD „scoate un porumbel pe gura” vis-a-vis de ceea ce pun la cale Microsoft, anul trecut tot un reprezentant AMD declarand ca DirectX 12 nu va fi disponibil si pentru Windows , pentru a incuraja cumparatorii sa treaca la noua platforma. Daca aceste afirmatii sunt adevarate, Windows 10 urmeaza sa fie disponibil din iunie! Dar cel mai probabil cineva de la Microsoft va infirma… afirmatiile si vor spune ca este vorba de pure speculatii.