Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
img

Wolfenstein II: The New Colossus Review – Mai nou, mai stralucitor, mai bun!

/
/
/

Gaming-ul si franciza Wolfenstein merg mana in mana. De la povestea primului shooter de succes, pana la ceea ce a ajuns seria in ziua de astazi s-au schimbat multe. Nazistii nu mai sunt de prezenti in jocuri. Tehnicile de render si mecanicile de gameplay au fost rafinate si standardizate. Industria gamingului a ajuns un gigant. Totusi, Wolfenstein ramane un clasic, recenta reinterpretare a celor de la MachineGames reusind sa fie un real succes, atat jocul in sine, cat si „DLC”-urile aferente. Sa fie noua continuare intitulata Wolfenstein II: The New Colossus, un succesor demn de aventurile lui William „B.J.” Blazkowicz? Ramane de vazut in recenzia urmatoare.

Wolfenstein II: The New Colossus propune o naratiune cu o tenta mult mai personala, mult mai inradacinata in esenta personajului principal, fiind o combinatie stranie de calm si extrem de agitat, sentimente care se preling si alterneaza pe tot parcrusul jocului. Aventurile lui Blazkowicz sunt cu mult mai bine definitie, iesind din ecuatie ideea ca al nostru erou este un fel de Superman. Bine, la drept vorbind, B.J. are un obicei destul de prostesc sa intre la somn perioade lungi… si de aceasta data jocul incepand cu el pe un pat de spital dupa cinci luni de coma. Este bine sa vezi ca unele lucruri nu se schimba.

De altfel, aceasta structura ofera un context destul de interesant jocului, ciclicitatea naratiuni avand ceva ecouri destul de interesante mai incolo in poveste, Wolfenstein II reusind sa fie o oglinda a primului joc in unele aspecte, dar una care distorsioneaza si mai mult realitatea, una in care ideile debordante si plot-urile nebunesti sunt ceva normal. De mentionat ca Wolfenstein II nu se i-a prea in serios, jocul imbratisand cu drag natura debordanta, in care un individ fara jumatate din intestine supravietuieste 5 luni pe un pat de spital si multe altele. Combinat cu momentele in care personajele interactioneaza, sunt dezvoltate separat si arcul narativ care incurajeaza momente tragice, dar si socante, cu mult peste primul joc, putem spune ca pana acum este de departe cel mai bine scris joc din serie.

Iiti pasa individual de fiecare moarte a partenerilor tai. Te implici adanc in poveste si tot odata nu iti pasa cat de bizar este faptul ca in prima parte a jocului transformi haite de nazisti in branza gaurita dintr-un scaun cu rotile. Iar aici discutam doar de primele zeci de minute de joc. Pe masura ce avansezi povestea devine si mai tragica, dar reuseste sa detroneze jocul anterior in epicitate, fiecare capitol reusind sa se depaseasca in nebunie si adrenalina precedentul. Pur si simplu nu o sa simti cand trece jocul pe langa tine, Wolfenstein II reusind sa ne tina in fata monitorului de la ecranul de „Last time on Wolfenstein”, pana la ecranul de game over intr-o singura sesiune. Lucru pe care nu il putem spune despre multe jocuri. Motiv pentru care pentru poveste ii acordam un 10. Un zece cimentat de unul dintre cele mai bune personaje negative din ultimi ani. Aproape de Vaas.

Wolfenstein II este si o evolutie din punct de vedere al progresiei intr-un joc. Ideea unui hub, popularizata in trecut, acum este mult mai bine ancorata in esenta jocului, oferind in egala masura misuni si context. Submarinul german furat in prima parte a jocului, este acum hub-ul jocului, acesta adapostind fel si fel de personaje, care mai de care mai pestrite si mai comunicative. Aici primesti foarte mult context si te infigi in Wolfenstein II. Aici lucrurile capata un sens, de la conversatiile triviale, pana la misiuni, totul complimentand povestea intr-un mod unic. Are acel ceva din Deus Ex, doar ca aici este mult mai bine gandit si mult mai functional, periplul prin submarin reusind sa fie o experienta sebzationala, aproape tot timpul fiind ceva de descoperit… sau care sa te socheze in ultimul hal.

Arhitectura misiunilor s-a schimbat si ea considerabil. Daca in trecut au existat variatii in timpul misiunilor, fiind fel si fel de modificatori care sa iti impiedice avansul, precum misiunile „Ninja”, aici lucrurile au fost ridicate si ele la un alt nivel. Structural, misiunile sunt foarte bine gandite, reusind sa te tina in priza exact atat ca este nevoie, nereusind sa plictiseasca. Modificatorii in misiuni sunt mult mai brutali, dar corecti, existand provocari de genul: Rezista atat cu armele astea in timp ce ramai fara viata pentru ca esti iradiat. Iar acesta este doar un exemplu. Wolfenstein II te lasa sa mai faci si ceva alegeri, renuntand in unele momente la coridoarele atat de familiare seriei si introducand spatii mari in care sa te desfasori. Inca un plus pentru serie.

Navigarea terenului nu s-a schimbat atat de mult fata de prima parte a jocului. Ca si in primul joc ai acces la doua arme pe care le poti manuii concomitent, poti sa te transformi intr-un ninja si sa iti haituiesti inamicii, fiind ceva extrem de satisfacator in vanarea de nazisti prin baze si nu in ultimul rand, poti sa te simti ca un adevarat Rambo. Dar asta nu inseamna ca nu au fost slefuite mecanicile de joc. Armele au fost usor updatate, simtul de impact si recul este prezent, fiind un adevarat deliciu sa improsti cu gloante nazisti fie dintr-un shootgun, fie dintr-o mitraliera sau aruncatori de rachete. O sa te vezi schimband armele des, cautand munitie si armura, dar de cele mai mule ori o sa te ascunzi dupa un colt si o sa speri ca ai destule gloante si viata sa ajungi la urmatoarea misiune. Acest sentiment este prezent pe mai tot parcursul jocului. Mai ales daca alegi sa nu joci pe normal, inamicii fiind destul de inteligenti, spre surprinderea noastra, pe masura ce avansezi in nivelul de dificultate, fara sa se transforme in colectionari de gloante care uita sa moara. Inca un punct in plus pentru joc la capitolul gameplay.

Exista si elemente menite sa te ajute sa avansezi mai repede, precum un arbore de abilitati, care in functie de anumite provocari, il poti umple, pentru a avea acces la ceva upgrade-uri in lupta. De la abilitatea de a te furis fara sa fi vazut atat de repede, pana la explozibili mai puternici, arborele nu are doar un rol de „upgrade”, acesta reusind sa te si incite sa realizezi anumite provocari, recompensele fiind pe masura. Mai adaugam si posibilitatea de a imbunatatii armele si avem un joc care o sa te tina in priza constant, oferind mai tot timpulc eva de facut si mesterit. Daca te-ai plictisit de misiunea principala, exista misiuni secundare, poti sa discuti cu alti membri ai rezistentei, mesteresti la o arma, asasinezi un nazist… chestii de genu’ asta.

Este o placere sa navighezi lumea realizata de MachineGames, oferind destule motive pentru a experimenta si a te distra in cadrul lui. Gameplay-ul a fost rafinat… fara doar si poate, dar parca exista loc de imbunatatire. Numarul limitat de upgrade-uri si impactul direct asupra gameplay-ului parca taie din starea de adrenalina, pana la finalul jocului simtindu-te ca un adevarat Robocop de bucatarie. Nu este neaparat un lucru rau, dar multe dintre aceste upgrade-uri ar fi avut un impact mult mai mare asupra jocului daca erau mult mai bine echilibrate. Acesta ar fi singura noastra plangere in materie de gameplay la adresa lui Wolfenstein II: The New Colossus, reusind sa fie aproape de un scor perfect la capitolul gameplay, obtinand doar un 9.5.

Oricat am dorii sa ridicam in slavi prezentarea, aceasta lasa mult de dorit. Wolfenstein II: The New Colossus este un exemplu de joc neterminat sau care se incapataneaza sa ruleze pe un engine pe care multi producatori il ocolesc. Functional, jocul se comporta bine… asta pana cand nu te uiti atent si observi mici incosistente. Daca lumea, modele armelor, pana si nazistii arata senzational, animatiile sunt de pe vremea lu’ Pazvante Chioru. Rigide in unele cazuri, mai ales in timpul secventelor cinematice, modelarea lasa mult de dorit. Ochii personajelor te vor bantuii pana la adanci batranete, iar sincronizarea dintre actorul vocal si NPC este ingrozitoare. Poate, intr-un viitor, cu o serie de patch-uri, sa fie rezolvate multe dintre aceste probleme, dar la lansare jocul sufera de o lipsa de polish acuta la capitolul animatii si lipsink. Mult sub ceea ce ne-a oferit studioul pana acum, fiind mai mult un monstru incropit in graba.

Daca unele animatii si lipsink-ul sunt extrem de slabe, restul prezentarii straluceste. Muzica si zgomotele de ambianta sunt de nota zece. Muzica cel putin te tine in priza ori de cate ori incepe o batalie, subliniaza atent momente tragice si sustine acele cateva secvente solemne. O sa ai motive sa ti se ridice tot parul pe sira spinarii, la fel cum o sa spui in anumite momente ca ti-a intrat ceva in ochi, combiantia actori vocali, muzica de exceptie si un master superb fiind absolut naucitoare. Jocul se comporta in unele momente, mai ales daca ai o pereche de boxe sau casti tapene, ca un producator nebun, care iti livreaza cele mai nebunesti zgomote posibile, care, culmea, se potrivesc de minune cu ceea ce se intampla pe ecran. Mai adaugam si faptul ca are unul dintre cele mai viscerale sunete pentru frag-uri din ultima vreme si ii acordam pentru prezentare un 8 cu inima indoita.

Wolfenstein II: The New Colossus este shooter-ul pe care nu trebuie sa il ratezi anul acesta. Superb este putin spus, cu toate ca are micile sale hibe. Un joc care pe noi ne-a tinut in fata lui de la ecranul de intro, pana la cel de game over, intr-o singura sesiune si ne-a placut nespus. Un shooter de referina, atat acum, cat si peste multi ani, care reuseste sa duca franciza pe noi culmi. Culmi nelipsite de probleme, in care si-ar fi gasit loc o experienta multiplayer clasica, in opinia noastra, dar culmi care merita o nota rotunjita de 9 si nominalizarea pentru cel mai bun: Shooter si Joc al anului

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

1 Comments

  1. Review ? Bine că nu l-ați făcut pe 32 decembrie … Deveniți obsolete , la cod WW2 probabil în martie ,aprilie de Paști 😁.. .

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This div height required for enabling the sticky sidebar