0 comments

Youtube crapă Nintendo 3DS

by on 25/08/2015
 

Compania care ne-a adus jocuri precum Mario și Zelda a tot avut probleme cu pirateria pe platformele sale mobile, Nintendo DS și Nintendo 3DS, in parte din cauza cardurilor de memorie R4, ce permiteau încărcarea de software ilegal pe console. Dar pe măsură ce acestea au devenit ilegale, problemele pentru Nintendo au venit de la propriile jocuri, iar acum de la Youtube.

Jordan Rabet, un individ cu ceva notorietate în comunitatea Nintendo 3DS, a descoperit că o recentă actualizare pentru aplicația de Youtube a dispozitivului poate fi exploatată pentru a permite deblocarea sa. Consola poate fi transformată într-una fără restricții de regiune, însemnând că poate rula jocuri destinate atât pentru piața japoneză, cât și pentru cea europeană și americană. Mai mult decat atât, această exploatare, intitulată Tubehax, poate fi utilizată la rularea de software propriu, precum jocuri create de fani, sau emulatoare.

Intenția lui Rabet nu este cea de a sprijini pirateria, doar de a permite celor care vor să dezvolte jocuri pentru Nintendo 3DS să o facă, fără nevoia de a cumpăra un devkit foarte scump. Nu oferă control deplin asupra consolei. Având în vedere reacțiile anterioare pe care le-a avut Nintendo, este posibil ca breșa de securitate introdusă de Youtube să fie reparată în curând.

În trecut, când jocurile au introdus vulnerabilități similare, două dintre ele descoperite tot de Rabet, Nintendo a scos de la vânzare de pe magazinul virtual acele jocuri, precum Ironfall Invasion și Cubic Ninja. Totuși, Cubic Ninja, în varianta sa originală, încă mai este disponibil ca produs fizic, și încă mai poate fi utilizat în procesul de a rula jocuri piratate pe Nintendo 3DS. Ca urmare, prețul său a crescut simțitor în ultimii patru ani.
[Techraptor]