3 comments

Youtube renunță la Fan Funding și vinde comentarii

by on 13/01/2017
 

Youtube continuă cu disperare să încerce să găsească moduri prin care să își convingă creatorii de conținut să nu mai folosească reclame native pe care nu le poate taxa, și să apeleze la soluții în care Google își are degetele.

Compania anunță că renunță la funcția de Fan Funding, din moment ce oricum a eșuat să o integreze la nivel global, și o înlocuiește cu ceva care poate genera mai mult venit, Super Chat!

Ce este Super Chat? Un mod prin care cei care vor cu disperare să li se vadă comentariul într-un stream să poată plăti pentru a fi mai vizibili. Contra unei taxe care variază între 1 și 500 de dolari, utilizatorii își pot face mesajele subliniate, evidențiate și chiar colorate pentru o anumită perioadă de timp. Cât de lung este mesajul, ce culoare are și cât timp va fi evidențiat variază în funcție de taxă, conform tabelului de mai jos.

Super Chat va fi disponibil de la sfârșitul lunii în câteva țări care nu sunt România pentru creatori, și câteva mai multe pentru utilizatorii care plătesc taxa respectivă. Youtube nu a dezvăluit cât din suma plătită va prelua, dar probabil va fi jumătate. Această funcție seamănă oarecum cu cea implementată recent de Twitch, care permite efectuarea de donații prin chat.

Probabil va dura câțiva ani până când funcția va fi disponibilă și pe aici, din moment ce după un an Youtube Red n-a ajuns nici măcar în 10 țări.

[9to5Google]

Leave a Response