Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views : Ad Clicks : Ad Views :
AdBlock

Pentru a afisa corect continutul acestiu site, te rugam sa dezactivezi extensia AdBlock.

img

ZONA IT 16 iunie 2018: E3 – cea mai mare convenție de gaming din lume, CAT roadshow, iCEE.fest 2018, routere performante, camere de supraveghere beton și PC-uri mid-range

/
/
/

ZONA IT 16 iunie 2018: în ediția aceasta mergem la E3 și vedem care au fost lansările semnificative de acolo. Testăm o ingenioasă soluție de rețea distribuită, dar și o cameră de supraveghere absolut deosebită. Aflăm care este configurația standard pentru un sistem PC în acest moment, care să ne permită să ne jucăm orice și bineînțeles, încercăm un monitor capabil să ducă orice.

Electronic Entertainment Expo, LA, 2018
E3 este una dintre cele mai mari convenții de gaming din lume. Ținută la Los Angeles în fiecare an spre jumătatea lunii iunie, convenția atrage zeci de mii de vizitatori și este locul din care se dă ora exactă în materie de jocuri noi. Anul acesta, parcă a fost chiar mai bogat decât de obicei și a fost cu atât mai bine cu cât am reușit să ajungem noi înșine acolo.

CAT roadshow, utilaje și…telefoane
Săptămâna trecută v-am prezentat Cat 61, flagship-ul actualei generații de telefoane ultrarezistente de la CAT. Dar săptămâna asta am avut ocazia să-l filmăm la treabă în mediul lui natural, printre buldozere și excavatoare. Și știți ce? Nu numai că pare de acolo, ci se dovedește a fi o unealtă extrem de utilă în acest mediu. Și nu doar el, ci toate terminalele acestui producător.

iCEE.fest 2018
iCEE.fest este probabil cel mai important eveniment din România dedicat digitalului și zonei online. Anul acesta a fost mai mare și mai strălucitor, asta și pentru că domeniile conexe acestor zone au fost mai numeroase decât în anii trecuți. Pe lângă categoriile deja obișnuite de multimedia sau advertising, s-a adăugat, de exemplu, o zonă de health. În rest, a fost așa cum ne așteptam: lume multă, vorbitori spectaculoși și atmosfera ca la ICEEfest.

GAMING PENTRU TOATĂ LUMEA!
În precedenta ediție, Mădălin de la PC Garage a prezentat un sistem de gaming de vară. La propriu și la figurat; configurație de început ale cărei puncte forte erau prețul și posibilitatea de a juca la setări minimale cam orice joc. Dar, Mădălin nu se oprește aici. În această ediție face un pas mai departe și ne arată un sistem din gama de mijloc. Un set-up puternic, capabil să ducă fără probleme orice joc actual, dar păstrând totodată un preț suportabil pentru cei mai mulți dintre noi.

LYRA TRIO, net out of the box
Anul trecut, au fost la mare modă așa numitele mesh networks. Mai pe românește, ceva de genul „decât unul mare, mai bine mai multe mici”. Un router clasic, deși foarte puternic, este limitat mai ales la capitolul acoperire în spații compartimentate, gen propria ta locuință. Astfel, producătorii s-au gândit că mai multe unități distribuite în acea suprafață, chiar dacă mai slabe, vor oferi o acoperire mai bună. Pentru această ediție am testat Lyra Trio, soluția celor de la Asus, care pare să se fi maturizat după versiunea de anul trecut.

ARLO GO, o soluție completă și autonomă indoor și outdoor 
ARLO go este o cameră de supraveghere extrem de interesantă. Sigur, sunt multe soluții în piață, dar niciuna ca aceasta. Cu o baterie care ține mai bine de 6 luni, cu modul de încărcare solară, rezistență la intemperii și conectată cu ajutorul unei simple cartele de date 4G, Arlo GO este o soluție all in one excelentă. Practic, poți să o pui oriunde și sa te conectezi de oriunde. Și asta nu este tot! Pe această bijuterie există inclusiv sunet, microfon și infraroșu.

  • Facebook
  • Twitter
  • Google+
  • Linkedin
  • Pinterest

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This div height required for enabling the sticky sidebar