0 comments

Zvonuri noi despre seria Radeon 500

by on 15/02/2017
 

Vega este pe drum, asta este foarte clar, AMD prezentând una din plăcile video principale ale seriei noi în ultimele săptămâni. Dar cum rămâne cu restul plăcilor video care vor face parte din noua serie?

Cele mai nou zvonuri care zburdă pe câmpii în acest moment susțin că AMD va pregăti o combinație de Vega și Polaris pentru seria de plăci video Radeon 500. Mai exact, segmentul low-end va fi ocupat de Polaris 11, RX 560 urmând să fie construit pe baza aceluiași GPU găsit acum în RX 460, dar într-o variantă deblocată și chiar cu frecvențe mai mari din fabrică. Sapphire deja oferă în China un RX 460 care vine cu toate nucleele deblocate, așa că ideea poate că nu este imposibilă. Alte procesoare grafice Polaris și-ar putea face apariția pe ici și colo.

Pragurile următoare de performanță ar urma să fie acoperite de Vega 11, varianta mai redusă ca putere a seriei noi, iar linia de top va fi ocupată de seria Vega 10. Merită menționat că, spre deosebire de Polaris 10, vorbim aici de un procesor grafic ce ar urma să aibă 4000 și ceva de nuclee grafice, nu cele 2000 și câteva pe care le găsiți acum la plăcile video Radeon RX 470 și Radeon RX 480.

Seria 500 nu va fi lansată azi sau mâine, fiindcă AMD încă mai are mult de muncă la procesorul grafic Vega. Conform estimărilor companiei, tehnologia nouă va fi gata abia spre vara acestui an.

[Overclock 3D]

 

Be the first to comment!
 
Leave a reply »

 

Leave a Response